După aproximativ 6 luni petrecute la conducerea clubului Universitatea Craiova, Marian Copilu a decis să renunţe la postul de preşedinte executiv.
„Renunţ la fotbal. Vreau să fiu mai aproape de familie“, aşa şi-a justificat decizia Marian Copilu, citat de Fanatik.
Implicarea sa la transferuri şi la echipă în general a fost destul de „timidă“ şi fără prea mari reuşite. Una dintre deciziile neinspirate luate de Copilu a fost numirea lui Laszlo Balint în postul de antrenor principal. El s-a opus aducerii lui Mirel Rădoi, astfel că relaţia celor doi nu a fost prea strânsă nici acum. Sub semnul întrebării ar putea fi trecută cooptarea prietenului Giedrius Arlauskis, care abia a debutat la echipă, în meciul cu Petrolul.
Conform surselor GdS, Marian Copilu era foarte preocupat să-i ţină pe jucători şi angajaţi sub observaţie, astfel că plecarea lui nu a prea fost deplânsă.
Citeşte şi: „U“ Craiova – Petrolul 2-1 | George Cîmpanu, evoluție bună, gol și un DA din partea Denisei