Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO București și SCCO Călărași efectuează 6 percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Ilfov şi Călăraşi într-o cauză având ca obiect comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.
În cauză s-a reținut că, din luna martie a acestui an, mai mulți inculpați, în baza aceleiași rezoluții infracționale, au comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis) și de mare risc (cocaină) consumatorilor din județul Călărași.
Mai multe persoane vor fi aduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Călăraşi pentru audieri.
Acțiunea beneficiază de sprijinul IJJ Călărași și BSIJ.