4.2 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFostul deputat Sebastian Ghiţă, trimis în judecată de DNA în dosarul contractelor IT

Fostul deputat Sebastian Ghiţă, trimis în judecată de DNA în dosarul contractelor IT

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată de DNA în dosarul în care este acuzat că a cerut bani unor firme IT pentru contracte având ca beneficiari instituţii publice, din domeniul sănătăţii, al mediului.

De asemenea, și administratorul Asesoft International şi directorul Teamnet International au fost trimiși în judecată.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Sebastian Aurelian Ghiţă, deputat în Parlamentul României în perioada 2012-2016, iar anterior reprezentant al unor societăţi comerciale, pentru trafic de influenţă (cinci infracţiuni dintre care patru în formă continuată) şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, a unei persoane fizice, la data faptelor administrator al unei societăţi comerciale controlate în mod direct de către primul inculpat, pentru complicitate la trafic de influenţă (trei infracţiuni dintre care două în formă continuată) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, şi a unei alte persoane fizice, la data faptelor director general al unei alte societăţi comerciale controlate în mod direct de către primul inculpat, pentru complicitate la trafic de influenţă (două infracţiuni, ambele în formă continuată), anunţă DNA, miercuri, într-un comunicat de presă.

În rechizitoriu se arată că instituţiile şi autorităţile publice au contractat, în perioada 2006-2015, programe informatice finanţate din fonduri publice şi din fonduri europene, de la mai multe societăţi comerciale cu activitate în domeniul IT sau de la asocierea dintre acestea şi două societăţi iniţial deţinute, ulterior controlate de inculpatul Sebastian Ghiţă. În această perioadă, segmentul proiectelor de infrastructură IT din România ar fi fost afectat, într-un mod determinant, de influenţa şi controlul deţinut de acesta, în acord cu factorul politic, asupra modului de încredinţare şi chiar de generare a marilor proiecte de IT, de către autorităţile publice.

Câştigarea unei licitaţii privind achiziţia de servicii în domeniul IT, de către societăţile de profil, ar fi avut un preţ care se achita lui Ghiţă

Potrivit DNA, de regulă, câştigarea unei licitaţii privind achiziţia de servicii în domeniul IT, de către societăţile de profil, ar fi avut un preţ care se achita lui Ghiţă, pretins de acesta. Acest preţ ar fi fost achitat prin intermediul societăţilor controlate de inculpat, pe bază de operaţiuni fictive înregistrate între societăţile interesate în procedura achiziţiei şi societăţile controlate de inculpat.

”Concret, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian ar fi pretins şi ar fi primit diferite sume de bani, în perioada 2010-2014, de la reprezentanţii unei societăţi din domeniul IT, pretinzând sau lăsând să se creadă că are influenţă asupra factorilor de decizie şi funcţionarilor publici implicaţi în proceduri de achiziţie publică, pentru a-i determina să atribuie acelei societăţi, contracte de achiziţie publică sau să permită derularea în bune condiţii a contractelor deja încheiate. Provenienţa banilor reprezentând “preţul” intervenţiei ar fi fost disimulată, la indicaţiile inculpatului Ghiţă Sebastian Aurelian, în operaţiuni comerciale fictive între societatea care a primit contractele publice şi două firme controlate de inculpatul menţionat, prin intermediul celorlalţi doi şi al unor societăţi offshore”, scrie în comunicatul DNA.

Plăţile ar fi fost disimulate în contravaloarea unor servicii IT care nu au fost prestate în realitate

Conform sursei citate, plăţile ar fi fost disimulate în contravaloarea unor servicii IT care nu au fost prestate în realitate şi care au avut la bază documente false. La întocmirea/semnarea documentelor false ar fi participat ceilalţi doi coinculpaţi, în calitate de administrator, respectiv director general al celor două firme controlate de Ghiţă.

Sumele plătite în conturile firmelor

Astfel, susţin procurorii DNA, potrivit modalităţii indicate de Ghiţă, în perioada 2010-septembrie 2014, societatea beneficiară a contractelor publice ar fi plătit în conturile celor două firme controlate de inculpat suma totală de 29.464.441 lei, după cum urmează:

– 280.000 lei, în perioada iunie-iulie 2010

– 8.212.191 lei, în perioada martie 2011 – septembrie 2014

– 1.116.614 lei, în perioada 2008 -2013

– 2.233.592 lei, în perioada 2013 -2014

– 17.622.044 lei, în perioada ianuarie 2013-iulie 2014

”Presupusele intervenţii ar fi vizat implementarea/finanţarea/derularea în bune condiţii a unor proiecte din domeniul sănătăţii cum ar fi implementarea versiunii centralizate a SIUI (sistemul informativ unic integrat), Prescripţia electronica, Cardul Naţional de Sănătate, Dosarul electronic de sănătate, Sistemul informatic pentru gestiunea concediilor medicale, Sisteme pentru gestiunea reţetelor de medicamente necompensate, precum şi în alte domenii cum ar fi cadastrul (Registrul electronic National al Nomenclaturilor Stradale), externe (Sistemul informatic pentru managementul integrat al serviciilor pentru cetăţeni), Casa de pensii (Dezvoltarea sistemului de administrare a documentelor şi proceselor de muncă în administraţia publică), Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă (gestionarea resurselor pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor aferente persoanelor aflate în căutare de muncă), mediu (servicii de elaborare a Planului de management integrat Delta Dunării), implementarea de sisteme informatice la unele consilii judeţene, etc”, mai arată DNA.

În cauză s-au dispus măsuri asiguratorii asupra bunurilor imobile deţinute de Ghiţă

În vederea luării măsurii confiscării speciale, în cauză s-au dispus măsuri asiguratorii asupra bunurilor imobile deţinute de Ghiţă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii.

În februarie 2017, procurorii DNA Ploieşti au propus Tribunalului Prahova emiterea unui nou mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, dispărut şi dat în urmărire, în dosarul în care fostul deputat este acuzat de trafic de influenţă, spălare a banilor şi de constituire de grup infracţional organizat. În acest dosar, Ghiţă este acuzat că a cerut bani unor firme IT pentru contracte ai căror beneficiari sunt Ministerul Economiei, Ministerul Mediului, Transelectrica, CNAS, Agenţia Naţională de Cadastru, Consiliile Judeţene Tulcea şi Braşov, dar şi Spitalul Judeţean Ploieşti.

Alături de Sebastian Ghiţă sunt inculpaţi în aceaşi cauză directorul general al SC Teamnet International SA şi administratorul Asesoft International, Cristian Anastasescu, care este şi cumnatul lui Sebastian Ghiţă.

Cei doi, care sunt acuzaţi de infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, ambele în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat, au fost reţinuţi, în 2017, de către procurorii DNA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS