2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBani de la stat pentru afaceri la munte

Bani de la stat pentru afaceri la munte

Veşti bune pentru cine vrea să pună bazele unei afaceri într-o zonă de munte. Guvernul a adoptat trei hotărâri prin care se pot aloca fonduri importante pentru demararea unei astfel de investiţii.

Este vorba, mai exact, despre un sprijin pe care Guvernul îl oferă celor care vor să infiinţeze stâne, centre de colectare sau prelucrare a laptelui sau centre de colectare a fructelor de pădure, ciupercilor sau a plantelor medicinale. 

Proiectul privind stânele trebuie sa aibă o valoare de cel mult 300 de mii de lei. Din această sumă, jumătate reprezintă ajutor de stat. Cu restul trebuie să contribuie beneficiarul, potrivit observatornews.ro.

Proiecte de investiții în valoare totală de circa 220 de milioane de lei

În ceea ce priveste celelalte două proiecte, acestea trebuie să fie de cel mult 500 de mii, respectiv 600 de mii de lei, iar statul contribuie cu 40%. Vorbim de proiecte de investiții în valoare totală de circa 220 de milioane de lei.

Scheme de ajutor se vor aplica până la sfârşitul acestui an

Cele trei scheme de ajutor se vor aplica până la sfârşitul acestui an, urmând ca plăţile să se facă până la finalul anului viitor. Prin aceste proiecte, se urmăreşte ca fermierii să fie încurajaţi să investească în zona montană, să ofere produse de calitate, sănătoase și să creeze locuri de muncă. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS