Liderul seriei 7, din Liga 3, ACSO Filiaşi, ţinteşte cea de-a şaptea victorie a sezonului şi a cincea consecutivă. Băieţii lui Victor Naicu o întâlnesc vineri, de la ora 15.00, pe stadionul „Orăşenesc“, pe Voinţa Lupac. Dorinţa de victorie este cu atât mai mare cu cât doljenii vor să-i aducă o alinare mijlocaşului Ion Creţu, care şi-a pierdut fratele într-un accident de maşină petrecut în această săptămână.
„Suntem cu toţii devastaţi după vestea primită şi suntem alături de colegul nostru şi de familia lui. Ne aşteaptă un nou meci greu, cu o echipă din fruntea clasamentului şi ne-am pregătit bine săptămâna aceasta. Sper să avem aceeaşi dorinţă de victorie şi să ne apropiem cele 3 puncte. Cu siguranţă vom juca şi pentru Ion Creţu, dar e clar că în aceste momente, pentru el, fotbalul trece în planul secund. Sperăm să vină cât mai mulţi suporteri la meci, avem nevoie de ei“, a spus antrenorul Victor Naicu, pentru pagina oficială de Facebook.
„Ne pare foarte rău pentru Ion Creţu, colegul nostru, suntem alături de el. Cu siguranţă o să-i dedicăm victoria dacă o s-o obţinem. Băieţii sunt motivaţi“, a punctat Alin Pîrvuică, preşedintele grupării doljene.
Disputa cu bănăţenii contează pentru etapa a 9-a şi va fi arbitrată de Ana Maria Terteleac (Berceni). Aceasta va fi ajutată la cele două linii de asistenţii Gheorghiţă Bălan (Piteşti) şi Mihai Marian Ionescu (Bradu).
Observator pentru arbitraj a fost desemnat Viorel Voicu (Caracal). Delegat pentru acest joc a fost numit Dumitru Paraschiv (Severin).
Liga 3 – seria 7, etapa 9
Vineri, 21 octombrie – ora 15.00: ACSO Filiaşi – Voinţa Lupac, Viitorul Pandurii II Târgu Jiu – Viitorul Şimian, Jiul Petroşani – Armata Aurul Brad, CSM Deva – Gilortul Târgu Cărbuneşti.
Sâmbătă, 22 octombrie – ora 13.00: Progresul Ezeriş – Retezatul Hațeg.
Clasament:
1.Filiaşi 19 (14-10)
2.Deva 18 (19-2)
3.Cărbuneşti 16 (13-9)
4.Lupac 14 (14-9)
5.Şimian 13 (17-16)
6.Petroşani 12 (12-6)
7.Târgu Jiu 8 (11-18)
8.Hațeg 5 (7-14)
9.Ezeriş 4 (7-18)
10.Brad 2 (10-22)
Citeşte şi: Cupa României | Mirel Rădoi: „Am suferit la nivel de posesie“