7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Jaf într-o benzinărie din Capitală

(VIDEO) Jaf într-o benzinărie din Capitală

-

Un tânăr de 18 ani a fost reținut pentru tâlhărie calificată, după ce a amenințat cu pistolul angajații unei benzinării din Capitală și a furat mai multe bunuri.

Aceeaşi măsură a fost luată şi pentru complicele său, care a supraveghat zona în timpul jafului. Tânărul mascat ar avea antecedente penale de furt calificat, lovire sau alte violențe.

”Joi, 20 octombrie, poliţiști din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de percheziție, în Capitală, la domiciliul unui tânăr, în vârstă de 18 ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Pe 18 octombrie, Secția 7 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat necunoscut, ce avea fața acoperită, a amenințat cu un pistol angajații unei benzinării din Sectorul 2, apoi a sustras mai multe bunuri.

Cazul a fost preluat de polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, iar în urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate, a fost identificat un tânăr, în vârstă de 18 ani, cunoscut cu preocupări de natură infracțională, bănuit de comiterea faptei. Probatoriul administrat a relevat faptul că bănuitul ar fi fost ajutat de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, care ar fi supravegheat locul pentru a nu fi surprinși, precum și traseul folosit ulterior comiterii faptei.

Cei doi au fost reținuți

În cursul zilei de ieri, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție, în Capitală, la domiciliul bănuitului de 18 ani, acesta fiind depistat și condus la audieri. În urma perchezițiilor au fost identificate mai multe mijloace materiale de probă, precum și un pistol tip air-soft folosit la săvârșirea faptei.

De asemenea, la scurt timp, a fost depistat și condus la audieri și cel de-al doilea bănuit.

Față de cei în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS