Reprezentanții sindicatelor militarilor rezerviști ies în stradă de ziua armatei şi se alătură sindicaliştilor din poliție și penitenciare.
În data de 25 octombrie, ora 10.30, de Ziua Armatei Române, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), reprezentat de col. (r) Mircea DOGARU, organizează un protest simbolic în fața Guvernului României, la care se alătură și reprezentanții sindicatelor din poliție și din penitenciare.
„Ne aflăm în fața celei mai mari crize economice și sociale de după cel de-al doilea război mondial și reprezintă un real pericol pentru un trai decent al românilor, iar Guvernul României, condus de un fost militar, fuge de răspundere. Protestul, organizat de Ziua Armatei Române, are rolul de a atrage atenția guvernanților că, în lipsa unor măsuri ferme care să stopeze creșterea prețurilor la bunurile de consum, care să reducă inflația galopantă care ajunsă la 15.9%, milioane de români vor supraviețui în această iarnă, in frig și-n întuneric. În scurt timp, politicienii vor stinge la propriu lumina românilor“ se artă într+un comunicat de presă.
Solicitările sindicaliştilor
În temeiul art. 47 alin. (1) din Constituția României, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) și Sindicatul SIDEPOL solicită Guvernului României să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent prin:
- stoparea creșterii prețurilor la alimentele de consum;
- reducerea și plafonarea prețurilor la energie electrică și la gaze naturale;
- reducerea inflației;
- aplicarea în integralitate a legii salarizării unitare (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice);
- actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, așa cum a fost adoptată în forma ei inițială;
- îmbunătățirea condițiilor de muncă și eficientizarea activităților profesionale necesare în vederea asigurării apărarii ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertăţilor românilor.