-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraioveanca Alexandra Nicola, medaliată cu argint în Turcia

Craioveanca Alexandra Nicola, medaliată cu argint în Turcia

Alexandra Nicola este singura elevă din Craiova care s-a calificat la ediţia de a anul acesta a Olimpiadei Europene de Informatică pentru fete, care s-a desfăşurat în Antalya. A reuşit să se califice fiind elevă la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, cunoscută pentru performanţele la olimpiadele naţionale şi internaţionale. Şi de această dată Alexandra a obţinut medalie de argint.

Pentru craioveanca Alexandra Nicola, aceasta fost cea de a doua participare la Olimpiada Europeană de Informatică pentru fete. Prima dată a participat la această competiţie în 2021. La fel ca şi anul trecut, Alexandra a obţinut medalie de argint. Premiul de anul acesta are o semnificaţie aparte. „A fost ultima participare şi ultima medalie obţinută în calitate de elevă. La Olimpiada Europeană de Informatică pentru fete am participat şi anul trecut, când s-a desfăşurat online. Anul acesta olimpiada s-a desfăşurat faţă în faţă şi a avut loc în Antalya. Au fost concurente din 45 de ţări. Şi de această dată am obţinut medalie de argint. „, a spus olimpica. Nu este singura medalie a Alexandrei. Ea început să facă performanţă la informatică din clasa a IV-a, fiind elevă a Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” şi având ca profesor pe „antrenorul campionilor la informatică”, Marius Nicoli.

În clasele a XI-a şi a XII-a a făcut parte din lotul României

Profesorii Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” cunosc performanţele Alexandrei Nicola, subliniind că în perioada liceului, în clasele a XI-a și a XII-a, a reușit calificarea în lotul național de seniori.


„Nicola Alexandra a început studiul informaticii în clasa a IV-a sub îndrumarea domnlui profesor Nicoli Marius. Tot atunci au început și primele participări la olimpiadele și concursurile de informatică. Pe parcursul ciclului gimnazial si al celui liceal, Nicola Alexandra s-a situat mereu pe prima poziţie la etapa judeţeană, iar la faza naţională a obţinut de fiecare dată premii, menţiuni și medalii. Odată ajunsă la liceu, Alexandra a început să țintească tot mai des competițiile internaționale, în clasa a XI-a și a XII-a reușind calificarea în lotul național de seniori, iar mai apoi, dreptul de a reprezenta România la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete (EGOI). Dacă în 2021, datorită pandemiei competiția organizată de Elveția s-a ținut online, în acest an fetele au fost prezente în Antalya, Turcia. Alexandra a reuşit şi de această dată să obțină medalia de argint”, a spus Mihaela Grindeanu, profes

A participat alături de eleve de elită din Bucureşti şi Suceava

Alexandra Nicola a reprezentat anul acesta România, la Olimpiada Europeană de Informatică pentru fete, alături de eleve de elită din Bucureşti şi Suceava.
„Din echipa României au făcut parte alături de Alexandra Nicola, alte două eleve de la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București, dar și o elevă de la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” din Suceava. Team Leader a fost prof. Emanuela Cerchez, din Iași, iar deputy leader Cismaru Mihaela, o altă reprezentată a Colegiului Național “Frații Buzești”. Este pentru a doua oară când echipa României partcipantă la EGOI are în componență elevi sau absolvenți de la Colegiul Național “Frații Buzești”. Anul trecut, împreună cu Alexandra Nicola a fost și Ruxandra Nanu, ambele obținând medalie de argint, iar deputy leader a fost multipla noastră medaliată, Alexandra Udriștoiu”, a mai precizat Mihaela Grindeanu, profesor de informatică în cadrul Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova.

Lotul României la Olimpiada Europeană de Informatică pentru fete din Turcia

Profesorul Nicoli: Medalia vine într-un moment extraordinar pentru Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”

Vestea că Alexandra Nicola a obţinut o nouă medalie a fost dată chiar de profesorul de informatică Marius Nicoli, care a calificat olimpiada drept un adevărat Campionat Mondial, fiind prezente concurente şi de pe alte continente. Profesorul Marius Nicoli a subliniat că „rezultatul vine într-un moment extraordinar pentru una dintre cele mai valoroase și frumoase școli românești – Colegiul Național „Frații Buzești””.
„Echipa națională își îmbogățește palmaresul din acest an prin cele trei medalii de argint obținute la Olimpiada Europeană de Informatică pentru fete din Antalya! Felicitări și aplauze delegației noastre!
Ca și craioveni, trebuie să salutăm în special rezultatul Alexandrei Nicola, care obține iarăși medalie pentru România la această competiție – adevărat Campionat Mondial dacă ne gândim că alături de fete din Europa au fost prezente și cele mai bune concurente de pe celelalte continente.


Rezultatul vine într-un moment extraordinar pentru una dintre cele mai valoroase și frumoase școli românești – Colegiul Național „Frații Buzești”, care în aceste zile serbează a 140 – a aniversare. Alexandra (despre care îmi e drag să spun că am întâlnit-o în clasa a IV-a) continuă peste timp tradiția informaticii buzeștene, pol puternic de concurență în țară, dacă ne gândim la nenumăratele distincții în lotul național și la competițiile internaționale!”, a scris profesorul Marius Nicoli pe facebook.


Reuşitele Alexandrei Nicola la olimpiadele naţionale şi internaţionale au contribuit şi la conturarea traseului ei educaţional. În prezent, Alexandra este studentă la Delft University of Technology din Olanda.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS