2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateServiciile door-to-door Prioripost, disponibile și pe platforma woot.ro

Serviciile door-to-door Prioripost, disponibile și pe platforma woot.ro

Clienții platformei woot.ro pot accesa livrarea prin serviciul door-to-door Prioripost al Poștei Române, direct din această aplicație, în urma încheierii unui parteneriat între operatorul național de servicii poștale și platforma online de curierat woot.ro.

Comezile plasate de tine pe platforma woot.ro vor fi preluate de curierii Prioripost a doua zi și vor ajunge la destinație în 24 de ore, pentru trimiterile distribuite între reședințele de județ și intrajudețean și 36 de ore între oricare alte două localități.

Cum funcţionează acest serviciu

Astfel, după lansarea comenzii pe platforma woot.ro, coletul îţi este ridicat de acasă, destinatarul este anunţat telefonic în momentul în care poate intra în posesia lui, iar angajatul Poştei Române i-l înmânează la domiciliu. Toate trimiterile Prioripost pe care le expediezi în calitate de persoană fizică pot fi urmărite în sistem Track&Trace, atât pe site-ul Poştei Române, cât și pe platforma parteneră, woot.ro. De asemenea, serviciul Prioripost va fi disponibil cu opțiunile: ramburs (virat direct în contul expeditorului), confirmare de primire și asigurare suplimentară la valoarea coletului.

Prioripost este serviciul de curierat rapid door-to-door al Poştei Române care oferă un tarif competitiv pentru piaţa românească. Clienţii Poştei Române plătesc aceeaşi sumă indiferent de localitatea destinatarului, fără să îi fie percepută taxă pentru kilometri suplimentari.

Woot.ro este o platformă de curierat din România destinată atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, de unde poți trimite colete în orice țară din lume. Platforma oferă prețuri reduse la serviciile mai multor firme de curierat, oferind utilizatorilor posibilitatea să compare prețurile și să aleagă serviciul preferat, cu un singur click, indiferent de furnizor.
Cu serviciile Woot, peste 1 milion de colete ajung anual, în siguranță, la destinatar, la costuri de expediere scăzute pentru transporturile naționale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS