Iacob, un copil curios, la vârsta micilor și marilor explorări, mi-a transmis, zilele trecute, un mesaj. Iacob mă cunoaște și știe că „scriu la ziar”, așa că și-a rugat mama să întreb „oamenii care iau decizii” de ce nu are voie să calce iarba din Grădina Botanică.
Iacob a comis marele păcat de a călca pe gazonul din fața lacului, iar un polițist a venit la scurt timp să îi atenționeze pe el și pe mama sa că este interzis accesul pe iarbă. Iar copilul a vrut să știe de ce. Cum să se strice iarba pentru că este călcată?
Iarba din Botanică intră sub incidența unui „regim special”
Pentru că explicațiile nu l-au mulțumit, Iacob a vrut să vorbească direct cu oamenii care au hotărât că iarba este prea prețioasă pentru a fi deteriorată. Când am auzit povestea sa, m-am gândit și la fetița mea, căreia trebuie să îi zic mereu, când mergem în Botanică, să stea departe de iarbă, de parcă ar pândi un căpcăun pe undeva sau ar comite o infracțiune demnă de oprobriul public. Și m-am gândit la toți copiii pe care i-am văzut luați de pe iarbă din același motiv. Dacă protejarea plantelor din Grădina Botanică este de înțeles și de bun simț, să calci sau să alergi pe o porțiune de iarbă unde nu există nimic altceva e greu de înțeles.
Numai că, spune Primăria, Grădina Botanică are un statut aparte. Și iarba de aici intră și ea sub incidența acestui statut. Nu știu cât vor înțelege Iacob și alți copii din această explicație, dar concluzia, pe scurt, e că iarba din Botanică e „mai specială”.
De ce nicio zonă din Grădina Botanică nu poate face excepție de la regulă
Purtătorul de cuvânt al Primăriei ne-a explicat de ce iarba din Botanică este de neatins: „Grădina Botanică are cu totul alt regim. Acolo nu putem delimita zone diferite. Este gândită ca un tot, ca un întreg. Și în toată lumea grădinile botanice au un alt regim”, a declarat Marina Andronache.
„Grădina Botanică nu este un loc pentru orice fel de activitate de relaxare, este o grădină tematică. Pe lângă cele patru sectoare în care a fost împărțită conform planurilor profesorului Buia, sunt și zone special amenajate pentru altfel de activități, cum sunt pista de atletism și terenul de sport. Gazonul nu este unul obișnuit, ci vorbim despre pajiști cu foarte multe specii pe care le găsim în zona mediteraneană. Așadar, Grădina Botanică trebuie să rămână la menirea ei de conservare a biodiversității, de cercetare”, au transmis reprezentanții Primăriei Craiova.
Primăria Craiova are o relație specială cu iarba
Ani întregi, Primăria Craiova a avut o perspectivă cel puțin ciudată asupra îngrijirii spațiului verde. Semnele cu imperativele administrației locale sunt binecunoscute de către toți locuitorii. „Nu călcați iarba!” a fost un soi de mantra obsesivă menită să intre adânc în subconștientul craiovenilor.
Ba Poliția Locală a aplicat și sancțiuni în baza HCL 319/2009, care prevedea amenzi între 500 – 1 000 lei pentru persoane fizice pentru „deteriorarea spaţiilor verzi şi a materialului dendrofloricol existent prin rupere, tăiere, călcare sau prin alte mijloace”. GdS a relatat o astfel de situație în urmă cu câțiva ani.
Însă Primăria spune că această hotărâre nu mai este în vigoare. Mai mult, în ultima vreme, administrația a lăsat-o mai moale cu interdicția călcatului ierbii. Reprezentanții Primăriei spun că accesul pe iarbă este permis în prezent în parcurile din oraș.
Numai că în regulamentul privind parcurile, grădina botanică, locurile de joacă, locurile de odihnă, grădinile de cartier și terenurile de sport din oraș scrie și acum că „este interzis accesul pe spațiile verzi, parțial sau integral, cu excepția acelor zone care sunt destinate recreerii și semnalizate ca atare” (art. 5, alin. 3). Iar zone semnalizate ca destinate recreerii nu prea există prin parcuri. Puși în fața acestei prevederi, reprezentanții Primăriei au recunoscut că textul lasă, într-adevăr, loc de interpretări și că vor semnala această inadvertență.