7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMehedinți: Gemeni de 4 ani rătăciți, salvați de un jandarm

Mehedinți: Gemeni de 4 ani rătăciți, salvați de un jandarm

Aflat în timpul liber, în timp ce conducea spre casă, locotenent Lucian Ristea, a observat doi copii care fugeau pe marginea carosabilului, într-o zonă circulată intens, în apropierea localității Șimian.

Tată la rândul său, Lucian a realizat pericolul la care erau expuși micuții, care alergau dezorientați și, pentru o clipă, s-a pus în locul părinților acestora. A oprit mașina, a alergat într-un suflet la copii, i-a luat în brațe și a încercat să afle cum au ajuns acolo și unde locuiesc. Confuzi și destul de speriați, gemenii de 4 ani, n-au știut să spună unde locuiesc, indicând o zonă unde nu erau case și nici unde vor să ajungă. Timpul trecea, așa că Lucian a luat legătura cu colegii de la Postul de Poliție Șimian, pentru a identifica familia celor doi frați.
Norocul lor a fost că pe drum s-au întâlnit cu un bărbat care i-a recunoscut pe copii și a indicat adresa unde trebuiau să ajungă.

În scurt timp, cei doi frați au ajuns la părinți, care plecaseră disperați în căutarea lor. Aceștia au mulțumit jandarmilor pentru implicare și pentru faptul că le-au adus în siguranță pe cei doi copii acasă.
O misiune de suflet încheiată cu succes, dublată de sentimentul datoriei îndeplinite și de bucuria unei familii reunite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS