4 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalInsula Pitcairn, cu 47 de locuitori, pe lista neagră a Rusiei

Insula Pitcairn, cu 47 de locuitori, pe lista neagră a Rusiei

Guvernul Federației Ruse a aprobat luni o listă a statelor și teritoriilor străine care comit acțiuni neprietenoase împotriva Rusiei, a companiilor sale și a cetățenilor acesteia.
Țările și teritoriile menționate în listă au impus sau s-au alăturat sancțiunilor împotriva Rusiei după începerea unei operațiuni militare speciale a Forțelor Armate Ruse în Ucraina, potrivit TASS.

Lista include:

  • Statele Unite și Canada,
  • statele UE, – Marea Britanie (inclusiv Jersey, Anguilla, Insulele Virgine Britanice, Gibraltar),
  • Ucraina,
  • Muntenegru,
  • Elveția,
  • Albania,
  • Andorra,
  • Islanda,
  • Liechtenstein,
  • Monaco,
  • Norvegia,
  • San Marino,
  • Macedonia de Nord,
  • Japonia,
  • Coreea de Sud,
  • Australia,
  • Micronezia,
  • Noua Zeelandă,
  • Singapore și Taiwan (considerat un teritoriu al Chinei, dar condus de propria administrație din 1949).

Teritorii britanice de peste mări

„Alte 11 teritorii britanice de peste mări au fost adăugate pe listă”, se arată într-un comunicat al guvernului rus, adăugând că acestea susțin sancțiunile impuse de Marea Britanie împotriva Moscovei.

Printre teritoriile sancționate de Rusia se află și Insulele Pitcairn, o zonă cu o populație de doar 47 de persoane.
Potrivit declarației, lista a fost extinsă pentru a include:

  • Bermuda,
  • Teritoriul Antarctic Britanic,
  • Teritoriul Britanic din Oceanul Indian,
  • Insulele Cayman,
  • Insulele Falkland,
  • Montserrat,
  • Insulele Pitcairn,
  • Sfânta Elena,
  • Ascension și Tristan da Cunha,
  • Georgia de Sud şi Insulele Sandwich de Sud,
  • Akrotiri și Dhekelia,
  • Turks și Caicos.

Anterior, Rusia a introdus sancțiuni împotriva a trei teritorii britanice de peste mări, și anume insula Anguilla, Insulele Virgine Britanice și Gibraltar.

Guvernul a menționat că, conform acestui decret, cetățenii și companiile ruși, statul însuși, regiunile și municipalitățile sale care au obligații valutare față de creditorii străini din lista țărilor neprietenoase le vor putea plăti în ruble. Noua procedură temporară se aplică plăților care depășesc 10 milioane de ruble pe lună (sau o sumă similară în valută).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS