O patrulă de jandarmerie din Târgu Cărbunești a fost direcționată marți în localitatea Turburea, urmare a solicitării adresate de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj de a participa cu efective la o acțiune de căutare a unei persoane în vârstă de 62 ani.
Persoana căutată plecase de la domiciliu în ziua de duminică 30 octombrie și nu mai revenise.
Au fost constituite echipe formate din poliţişti, pompieri, jandarmi, polițiști locali, precum și voluntari, care au scotocit în toată zona adiacentă locului de domiciliu, inclusiv în zona împădurită.
Persoana căutată a fost identificată de patrula de jandarmi lângă malul Gilortului, la aproximativ 3-4 km de casă, desculț și dezorientat, menționând că îi este sete și caută o fântână.
„Adresăm tuturor participanților la activitățile de căutare mulțumiri pentru implicare, dovedind încă o dată că efortul comun a dat rezultate, persoana fiind găsită și redată familiei.
Recomandăm persoanelor dacă au cazuri similare de dispariție a membrilor de familie, să anunțe imediat pe SNUAU 112 sau direct unitățile de poliție pentru a putea lua măsuri de căutare”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Gorj.