Internaţionalul egiptean Mohamed Salah, atacantul echipei FC Liverpool, este lider în clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor. Asta „Mo“ a reuşit să marcheze marţi seară al şaptelea său gol în actuala ediţie a celei mai importante competiţii continentale intercluburi. Cu cinci minute înainte de finalul meciului cu SSC Napoli, neînvinsă de la debutul sezonului, Salah a profitat de o minge respinsă de portarul Alex Meret în picioarele sale, după o lovitură de cap a lui Darwin Nunez, şi a înscris primul gol în victoria „cormoranilor“ de pe stadionul „Anfield“, scor 2-0.
Graţie acestei reuşite, Salah l-a devansat cu un gol pe francezul Kylian Mbappe (6 goluri), care nu va evolua miercuri pentru Paris Saint-Germain în meciul cu Juventus de la Torino, informează Agerpres. În spatele celor doi se află polonezul Robert Lewandowski, cu 5 goluri, care a fost menajat de antrenorul său la meciul câştigat de FC Barcelona pe terenul formaţiei cehe Viktoria Plzen (4-2), şi norvegianul Erling Haaland (tot cu 5 goluri). Nordicul se află în recuperare după o accidentare la picior şi care va rata meciul lui Manchester City cu Sevilla.
Iranianul Mehdi Taremi a profitat de aceste absenţe pentru a urcat pe podiumul clasamentului golgheterilor, marcând al cincilea său gol european din acest sezon, în victoria obţinută de FC Porto în faţa formaţiei Atletico Madrid (2-1).
Clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor 2022-2023:
7 goluri: Salah (Liverpool);
6 goluri: Mbappe (PSG);
5 goluri: Haaland (Manchester City), Lewandowski (FC Barcelona), Taremi (Porto);
4 goluri: Bellingham (Dortmund), Kudus (Ajax Amsterdam), Messi (PSG), Raspadori (Napoli), Sane (Bayern Munchen), Giovanni Simeone (Napoli);
3 goluri: Choupo-Moting (Bayern Munchen), Dzeko (Inter Milano), Joao Mario (Benfica), Kamada (Eintracht Frankfurt), Mane (Bayern Munchen), Mudrik (Şahtior Doneţk), Darwin Nunez (Liverpool), Okafor (RB Salzburg), Rafa Silva (Benfica), Ferran Torres (FC Barcelona), Vinicius Junior (Real Madrid), Zielinski (Napoli).
…
Clasamentul all-time al marcatorilor din Champions League (din sezonul 1992/93 – tururile preliminare excluse):
1.Cristiano Ronaldo (Manchester United) 140 goluri
2.Lionel Messi (Paris SG) 129
3.Robert Lewandowski (FC Barcelona) 91
4.Karim Benzema (Real Madrid) 86
5.Raul 71
6.Andrei Şevcenko 59
7.Ruud van Nistelrooy 56
8.Thomas Muller (Bayern Munchen) 53
9.Thierry Henry 51
10.Filipo Inzaghi 50
Citeşte şi: Liga Campionilor | Programul, rezultatele şi marcatorii meciurilor din etapa a 6-a, ultima din faza grupelor