0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrimul restaurant McDonald’s din Gorj se deschide la Târgu Jiu

Primul restaurant McDonald’s din Gorj se deschide la Târgu Jiu

Primul restaurant McDonald’s din Gorj va fi deschis luna viitoare la Târgu Jiu. Astfel, în data de 14 decembrie se va deschide restaurantul McDonald’s din Târgu Jiu, situat lângă mall.

În zonă vor fi executate lucrări de introducere a canalizării pluviale şi menajere. A fost ridicată deja structura metalică a clădirii unde va funcționa restaurantul.

„Pentru că suntem, în continuare, întrebați despre stadiul în care se află restaurantul McDonald’s, iată că lucrările înaintează rapid, zona devenind una de mare interes pentru cetățeni. Municipiul Târgu-Jiu se extinde, pe strada Muncii, unde se află și restaurantul amintit, efectuându-se, în curând, lucrări pentru introducerea canalizării pluviale și menajere. Au fost făcute exproprieri în acest sens, modul în care funcționează canalizarea întregului oraș urmând a se îmbunătăți considerabil. Așa cum am spus, în zonă va funcționa, din luna decembrie, restaurantul McDonald’s. Există un interes crescut față de obiectivele de aici, pornind de la cunoscutul restaurant, Mall sau Dedeman, în jurul cărora s-au dezvoltat și continuă să se dezvolte noi afaceri”, a declarat primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

30 de locuri de muncă

Edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a precizat că investiția va aduce 30 de locuri de muncă. Personalul a fost deja specializat sau este în curs de specializare. Pentru festivitatea de deschidere din data de 14 decembrie va fi adus personal de la restaurante similare din Oltenia.

„Știu zeci și poate sute de familii care pleacă în alte județe pentru a merge cu copiii la astfel de restaurante, la solicitarea copiilor. Poate că va fi un semnal și pentru alți investitori faptul că acestă companie a aprobat investiția și pentru Târgu Jiu. Nu sunt de neglijat nici locurile de muncă de acolo. Sperăm să mai apară și alte investiții în apropiere și în special în zona CET unde avem la dispoziție peste 40 de hectare de teren și unde vor exista toate utilitățile necesare pentru a se face investiții. Este așadar destul teren pentru a apărea locuri de muncă pentru cetățenii din municipiu”, a mai spus Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS