Stadionul „Parc“ nu indeplineste conditiile de organizare a unei partide de Liga I si, cu toate eforturile depuse de Primaria Caracal si de oficialii olteni, meciurile cu Ceahlaul si Pandurii s-ar putea disputa la Râmnicu Vâlcea sau Mioveni.
Având terenul suspendat pentru doua etape, Universitatea a ales sa joace partidele cu Ceahlaul si Pandurii Târgu Jiu la Caracal, pentru ca era cea mai apropiata locatie, in plus, echipa s-ar fi simtit ca acasa.
Si asta nu pentru ca foarte multi dintre componentii Stiintei au evoluat la gruparea din „Orasul minunilor“, ci pentru ca publicul caracalean poarta in suflet culorile alb-albastre. Din pacate, stadionul „Parc“ din Caracal nu indeplineste conditiile de licentiere pentru partidele din primul esalon.
Raspunsul se va cunoaste vineri
Directorul de licentiere Viorel Duru a inspectat luni arena din Caracal, dar, spre deziluzia oficialilor olteni, oficialul FRF nu a fost multumit de faptul ca din cele noua mii de locuri, doar 1.500 sunt pe scaune. Viorel Duru a afirmat ca, pentru a putea gazdui partide din prima liga, stadionul „Parc“ mai are nevoie de cel putin trei mii de locuri pe scaune, precum si de un gard despartitor pentru a se putea separa galeriile adverse.
Gheorghe Anghel, primarul municipiului Caracal, a afirmat ca, pâna vineri, când Viorel Duru va reveni in „Orasul minunilor“ pentru a hotari daca Universitatea va juca sau nu pe stadionul „Parc“, vor fi instalate peste trei mii de scaune. Anghel pare decis sa ajute Stiinta pentru ca este suporter al gruparii din Banie si pentru ca publicul caracalean sa vada ce inseamna prima scena fotbalistica a tarii, intentionându-se promovarea echipei FC Caracal.
„Pentru Universitatea facem orice efort financiar, este echipa noastra de suflet. Poate asa ne obisnuim si noi cu aerul primei divizii si poate, cine stie, in maximum doi ani vom promova si noi. Oricum, suntem decisi sa ajutam Universitatea, mai ales ca jucatori ca Bornescu, Dorel Stoica, Saceanu sau Velcovici, care au trecut pe la noi, joaca acum la Craiova“, a spus Gheorghe Anghel.
„Sigur vom juca la Caracal“
Chestionat in legatura cu acest subiect, presedintele Stiintei este optimist in privinta disputarii celor doua etape de suspendare pe stadionul „Parc“. Cu toate acestea, Gheorghita Geolgau nu a exclus posibilitatea ca lucrurile sa nu se rezolve in timp util.
„Intr-adevar, sunt ceva probleme, dar se vor rezolva. Sigur vom juca la Caracal, pentru ca aici sunt oameni binevoitori, care au inteles situatia si sunt dispusi sa ne ajute. Oricum, daca nu se va rezolva problema in timp util, ceea ce nu cred, ne vom gândi si vom anunta locul de desfasurare. Repet, vom juca la Caracal in proportie de 90 la suta“, a spus Gheorghita Geolgau.
In cazul in care directorul comisiei de licentiere, Viorel Duru, nu-si va da acordul nici vineri, conducerea clubului alb-albastru va fi nevoita sa aleaga intre arenele din Mioveni si Râmnicu Vâlcea.