Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, luni, că 50.000 de soldaţi ruşi înrolaţi în cadrul mobilizării sale luptă, în prezent, în războiul din Ucraina.
Putin a mai spus că 80.000 de persoane se află ”în zona operaţiunii militare speciale” – expresia pe care Rusia îl foloseşte pentru războiul său din Ucraina – iar restul celor aproximativ 320.000 de persoane recrutate se află în tabere de antrenament în Rusia.
”În prezent, avem 50.000 în unităţile lor de luptă. Restul nu participă încă la lupte”, a declarat Putin, în timpul unei vizite în regiunea Tver, în afara Moscovei, potrivit Interfax, conform News.ro.
Putin a anunţat în luna septembrie o acţiune de ”mobilizare parţială”
Putin a anunţat în luna septembrie o acţiune de ”mobilizare parţială” cu scopul de a convoca sute de mii de noi luptători pentru a-i trimite pe front, după ce Ucraina şi-a recucerit porţiuni mari de teritoriu într-o contraofensivă. Anunţul a declanşat un exod al câtorva sute de mii de ruşi şi proteste faţă de război în toată ţara.
Săptămâna trecută, Putin a declarat că, în total, 318.000 au fost chemaţi la luptă în cadrul mobilizării.
Aproximativ 41.000 de luptători ruşi s-au alăturat unităţilor lor de luptă
Rusia a pus capăt mobilizării parţiale la sfârşitul lunii octombrie, iar ministrul Apărării Serghei Şoigu a afirmat pe 28 octombrie că aproximativ 41.000 de luptători ruşi s-au alăturat deja unităţilor lor de luptă care se află în Ucraina.