BERBEC
Nu vă simţiţi în largul dumneavoastră într-un anturaj vesel, în care altădată eraţi ca acasă, dar nu şi acum. Vă macină tot felul de întrebări la care nu găsiţi încă soluţii, şi chiar priviţi cu un dram de invidie spre ceilalţi care râd şi se distrează. Nu vă puteţi distra alături de ei, sunteţi împovărat de probleme pe care totuşi le exageraţi.
TAUR
Unii nu-şi dau seama că aveţi ceva pe suflet şi vor face de multe ori haz de slăbiciunile dumneavoastră, ceea ce vă va răni şi mai mult. Încercaţi să vă molipsiţi un pic de la cei din jur, care încearcă să vă distragă astfel atenţia de la grijile actuale. Puţină veselie nu vă strică, deci cel mai bine ar fi să faceţi ca ei, adică haz de necaz.
GEMENI
Aşteptarea dumneavoastră a luat sfârşit deoarece se poate spune că aţi ajuns în faţa unui vis împlinit! Totul se termină cu bine, poate chiar aşa cum aţi dorit şi de aceea aveţi toate motivele să fiţi mândru de tot ce aţi realizat până acum.
RAC
Nu insistaţi să duceţi mai departe un plan dacă vedeţi că toate eforturile sunt zadarnice. E bine să luaţi o pauză, să vă detaşaţi de toate şi să nu vă mai gândiţi la acel proiect ce s-a împotmolit. E semn că aţi consumat inutil timp şi energie.
LEU
Merită să investiţi multă energie pentru a ajunge la roadele pe care le visaţi, pentru că totul se ridică lent, dar sigur. Chiar dacă vor exista momente în care veţi fi solicitat la maximum, cu riscul de a vă epuiza fizic, veţi considera că merită tot acest efort de vreme ce la final vă aşteaptă rezultate atât de promiţătoare.
FECIOARĂ
Intervenţia bruscă a altor persoane în treburile dumneavoastră cade ca un trăsnet, pentru că vă strică toate planurile. Dacă nu aţi depinde de nimeni, lucrurile ar merge mai bine, dar mai sunt şi alte persoane implicate, care mai mult vă încurcă.
BALANŢĂ
Singur nu ştiţi cum să ieşiţi din situaţia în care vă aflaţi, de aceea aţi avea nevoie de o părere din afară, de la o persoană imparţială. Găsiţi un astfel de prieten la care să vă confesaţi, iar ideile pe care vi le oferă sunt demne de încredere şi merită puse în aplicare.
SCORPION
Vestea care soseşte azi vă cam strică planurile şi vă taie elanul cu care aţi început o activitate potrivită acestei zile. Probabil primiţi un refuz şi cum tot ce v-aţi planificat pentru azi depindea exact de acel lucru, sunteţi tentat să trataţi totul ca pe un eşec lamentabil. Adunaţi-vă forţele şi concentraţi-vă imediat asupra altei direcţii.
SĂGETĂTOR
Când sunteţi convins că adevărul e la dumneavoastră, sunteţi capabil să luptaţi până în pânzele albe, pentru că nu suportaţi ca altul, care apelează la tertipuri incorecte, să fie cu un pas înaintea dumneavoastră. Azi sunteţi convins că deţineţi dreptatea absolută.
CAPRICORN
Aveţi mari dubii dacă să daţi curs invitaţiei pe care v-o face astăzi un amic, de parcă aţi avea alte treburi de făcut. Ar fi păcat să rataţi o propunere care ar putea fi interesantă doar pentru că vă aşteptaţi la altceva. E posibil ca din direcţia la care staţi concentrat cu urechile pâlnie să nu sosească azi vestea sau cererea mult visată.
VĂRSĂTOR
Aveţi grijă până unde duceţi o banală neînţelegere, pentru că atmosfera poate deveni atât de tensionată încât o singură scânteie poate arunca totul în aer! Riscaţi enorm dacă vă lăsaţi furat de critici, bârfe sau predici ţinute unei persoane care trece prin momente dificile, pentru că nu de asemenea tratament are nevoie acum.
PEȘTI
Începeţi ziua cu o stare de calm, de parcă nu v-ar aştepta planuri prea urgente astăzi, vă puteţi mişca în ritmul propriu, fără să vă bată nimeni la cap, şi tocmai pentru că aveţi suficient timp la dispoziţie, vă puteţi ocupa de unele aspecte la care înainte nu vă puteaţi concentra.