9 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSuperliga | Să vezi şi să nu crezi: Nicolo Napoli, la FCU! A noua oară!

Superliga | Să vezi şi să nu crezi: Nicolo Napoli, la FCU! A noua oară!

Rămas fără antrenor după demisia lui Marius Croitoru, finanţatorul formaţiei FCU Craiova, Adrian Mititelu, a căutat cu ardoare un tehnician „cu nume“. Tratativele au eşuat de fiecare dată, indiferent de numele celui ofertat. Asta l-a determinat pe patronul grupării din Bănie să-şi îndrepte privirea spre Italia, acolo unde Nicolo Napoli aştepta propunerea nerăbdător, după cum afirma în urmă cu câteva săptămâni. Adrian Mititelu a acţionat după eşecul cu CFR Cluj, iar răspunsul a fost afirmativ.

„Nicolo Napoli a semnat un contract până în vara anului 2023“, anunţă clubul într-un comunicat emis astăzi de FCU pe pagina de Facebook.

Astfel, Nicolo Napoli, aflat la cea de-a noua colaborare cu Mititelu, ar putea redebuta pe banca lui FCU în meciul cu FC Voluntari, din etapa a 2-a din Grupa A a Cupei României. Partida va avea loc joi, de la ora 16.00, pe stadionul „Municipal“ din Târgu Jiu.
Disputa va fi arbitrată de Szabolcs Kovacs (Carei), ajutat de asistenţii Ciprian Florin Danşa (Satu Mare) şi Adrian Vornicu (Iaşi). Al patrulea oficial va fi Ionuţ Coza (Cernica).

FRF l-a desemnat delegat de joc pe Vlad Căluşer (Bucureşti), în timp ce CCA l-a numit observator pe Cristian Nica (Ploieşti).

Cupa României, Grupa A:

Marţi, 8 noiembrie:
Unirea Slobozia – Petrolul Ploieşti 0-0
Dinamo – Sepsi 2-3 (D. Ciobotariu ’82 – autogol, I. Roşu ’90+3 / F. Junior ’16, N. I. Păun ’57, Patriche ’88 – autogol).
Joi, 10 noiembrie:
ora 16.00: FCU Craiova – FC Voluntari.

Clasament: 1. Sepsi 6 puncte (golaveraj 6-3), 2. Voluntari 3 (1-0), 3. FCU 1 (0-0), 4. Dinamo 1 (2-3), 5. Slobozia 1 (0-1), 6. Petrolul 1 (1-3).

Citeşte şi: Ana Maria Ţicu e gata să rupă, din nou, plasele

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS