1.4 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjITM a depistat încă două cazuri de muncă "la negru"

ITM a depistat încă două cazuri de muncă „la negru”

Alte două cazuri de muncă „la negru” au fost depistate de inspectorii ITM în județul Gorj.

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat în ultima săptămână un număr de 35 controale care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă.

Au fost aplicate 35 sancțiuni, din care 34 amenzi contravenționale în cuantum de 190.000 lei și 1 avertisment. Pentru neconformitățile constatate au fost trasate 98 măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate.

Un angajator cu sediul social în județul Prahova, din domeniul construcțiilor, a fost sancționat cu suma de 20.000 lei pentru folosirea în activitate a unei persoane pentru care nu avea încheiat în prealabil contract individual de muncă.

Persoana identificată de către inspectorii de muncă lucra la reabilitarea unei stații de distribuție carburant, în Municipiul Motru.

Drujbist fără acte la Fărcăşeşti

Alt angajator cu sediul social în comuna Telești, ce activează în domeniul forestier, a fost sancționat cu suma de 20.000 lei pentru primirea la muncă a unei persoane fără a avea încheiat în prealabil contract individual de muncă. Persoana depistată de către inspectorii de muncă presta activitate specifică meseriei de drujbist, în comuna Fărcășești.

„Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj reamintește angajatorilor faptul că, potrivit prevederilor Legii numărul 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată și actualizată, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei împiedicarea în orice mod a inspectorilor de muncă să exercite, total sau parţial, controlul ori să efectueze cercetarea evenimentelor potrivit prevederilor legale prin orice acţiune sau inacţiune a conducătorului unităţii, a reprezentantului legal, a unui angajat, prepus ori a altei persoane aflate în locaţiile supuse controlului, inclusiv refuzul persoanei găsite la locul de muncă de a completa fişa de identificare sau de a da informaţii despre evenimentul cercetat”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS