Selecţionerul României, Edward Iordănescu, a convocat 26 de jucători pentru meciurile amicale din această lună. Tricolorii vor juca împotriva Sloveniei, joi, 17 noiembrie, de la ora 18.30, pe „Cluj Arena“, iar duminică, 20 noiembrie, de la ora 20.30, va întâlni reprezentativa Republicii Moldova, pe stadionul „Zimbru“ din Chişinău.
Astfel, printre cei chemaţi la lot se numără debutanţii Horaţiu Moldovan, Ştefan Târnovanu, Mihai Popa, Alexandru Pantea, Raul Opruţ, Antonio Sefer, Daniel Boloca şi Claudiu Petrila.
FRF precizează că din cei 26 de jucători convocaţi, 6 sunt eligibili şi pentru naţionala Under-21, media de vârstă a tricolorilor care vor intra de la finalul săptămânii în cantonament fiind una scăzută, 24.3 ani.
„Aşa cum am spus la finalul acţiunii din luna septembrie, îmi doresc să avem continuitate la echipa naţională, atât din punct de vedere al strategiei şi al filosofiei de joc, cât şi în ceea ce priveşte selecţia, în vederea formării unui lot omogen şi a unui grup unit. Aşadar, pentru aceste două meciuri, pe lista mea s-au aflat şi alţi jucători din străinătate. Totuşi, nefiind perioadă FIFA, au existat cluburi din străinătate care nu au dorit, din diverse motive, să lase fotbaliştii la lot, trecând peste dorinţa acestora. În aceste condiţii, am fost nevoit să schimb strategia şi atunci am apelat şi la unii jucători de perspectivă, care noi credem că într-un timp scurt ar putea reprezenta soluţii pentru prima reprezentativă“, a declarat selecţionerul Edward Iordănescu.
Lotul convocat pentru meciurile cu Slovenia şi Moldova:
portari: Horaţiu Moldovan (Rapid), Ştefan Târnovanu (FCSB), Mihai Popa (FC Voluntari);
fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Alexandru Pantea (FCSB), Adrian Rus (Pisa), Ionuţ Nedelcearu (Palermo), Andrei Burcă (CFR Cluj), Radu Drăguşin (Genoa), Nicuşor Bancu („U“ Craiova, Raul Opruţ (Hermannstadt);
mijlocaşi: Darius Olaru (FCSB), Daniel Boloca (Frosinone), Marius Marin (Pisa), Tudor Băluţă (Farul Constanţa), Nicolae Păun (Sepsi), Răzvan Marin (Empoli), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba), Andrei Cordea (FCSB), Olimpiu Moruţan (Pisa), Antonio Sefer (Rapid), Denis Drăguş (Standard Liege), Claudiu Petrila (CFR Cluj);
atacanţi: George Puşcaş (Genoa), Denis Alibec (Farul Constanţa), Florin Tănase (Al-Jazira).
Citeşte şi: Superliga | FC Botoşani i-a făcut vânt lui Teja cu „mulţumiri“