0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSorin Câmpeanu: Universitatea din Craiova, printre puținele universități din țară pe un trend ascendent la numărul de studenți

Sorin Câmpeanu: Universitatea din Craiova, printre puținele universități din țară pe un trend ascendent la numărul de studenți

Președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Câmpeanu, prezent la Craiova, a precizat că Universitatea din Craiova este printre puținele universități din țară care se poate mândri că este pe un trend ascendent în ceea ce privește numărul de studenți.

Fostul ministru al Educației a apreciat activitatea Universității din Craiova, aflată in cel de al 75-lea an de existență, pe care o vede ca un lider regional.

”Am mai multe motive de bucurie pentru prezența la acest moment aniversar, 75 de ani de existență a Universității din Craiova. Peste primul motiv trec mai repede și cu foarte multă modestie, ce ne caracterizează pe noi oltenii: 7 ani am copilărit aici, primii 7 ani.Al doilea motiv este acela al președintelui Consiliului Național al Rectorilor, poziție din care Universitatea din Craiova este văzută nu numai ca o prestigioasă universitate recunoscută național și internațional, dar este cunoscută și ca un lider regional universitar.

Este văzută ca o universitate care știe să colaboreze într-o manieră foarte eficientă și cu rezultate, atât cu autoritățile locale, cât și cu industria și cu mediul socio-economic și rezultatele sunt iarăși foarte bune. Este văzută ca o universitate care susține conceptul de universitate antreprenorială și susține acest concept cu dovezi. N- aș vrea să… deși știu momentul T zero și care era starea financiară a universității, dar la acest moment, știu prin virtutea fostei poziții pe care am ocupat-o pentru un al treilea mandat, știu soldul Universității din Craiova, este de 100 de milioane. Rezerve pentru vremuri grele”, a spus Sorin Câmpeanu.

Sunt peste 18.000 de studenți

Fostul ministru al Educației a precizat că Universitatea din Craiova a reușit în ultimul timp să își crească numărul de studenți,

”Mult mai importantă este relația pe care Universitatea din Craiova a știut să o dezvolte cu mediul de afaceri în interesul angajabilității și dezvoltării absolvenților Universității din Craiova. Și sunt, sunt peste 18.000 de studenți la licență, master, doctorat, români și străini. Erau mai puțini. Este una din puținele universități din țară care se poate mândri că este pe un trend ascendent din perspectiva numărului de studenți. Nu mulți ne putem lăuda cu asta. Universitatea pe care o conduc nu se poate lăuda cu o creștere a numărului de studenți, chiar dacă rectorul universității este oltean”, a mai spus Sorin Câmpeanu. Președintele Consiliului Național al Rectorilor a oferit rectorului Universității din Craiova o plachetă aniversară. ” Sper ca aniversarea de 80 de ani a Universității vă va găsi în același birou ca să primiți placheta aniversară”, a mai spus Câmpeanu rectorului Universității din Craiova, Cezar Spînu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS