0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalGolul „minune“ din ultima secundă! România, triumfătoare dramatic cu Spania

Golul „minune“ din ultima secundă! România, triumfătoare dramatic cu Spania

România a învins-o incredibil pe Spania, 28-27, în primul meci din grupa principală II a Campionatului European de handbal feminin. Bianca Bazaliu a adus victoria tricolorelor cu o „torpilă“ de la peste 15 metri chiar în ultima secundă și imediat s-a lansat nebunia din tabăra românească.

Ajutată în atac de Crina Pintea și în poartă de Daciana Hosu, România a făcut cea mai bună repriză de la Euro. Ce-i drept, am profitat și de apărarea avansată a ibericelor, care nu de puține ori ne-au iertat în atac. Elevele lui Pera s-au desprins la un moment dat și la 3 lungimi pe parcursul primului act, doar că au ratat două atacuri în minutul 30, iar Spania s-a apropiat (12-11).

Actul secund părea că merge din rău în mai rău pentru noi. Spania a egalat, apoi a preluat și controlul, iar moralul nostru nu era unul nu tocmai grozav. Pe final, tresăririle semnate de Eliza Buceschi și Daciana Hosu ne-au resuscitat, punctează Gsp. Sorina Grozav și-a asumat o aruncare dificilă prin care am preluat controlul cu câteva zeci de secunde înainte de final. La ultima fază, Bianca Bazaliu a izbutit o aruncare realmente uluitoare, de la 15 metri și astfel a adus o victorie fantastică a României și primele două puncte în grupa principală II.

Vezi golul fantastic reușit de Bazaliu la ultima fază a meciului cu Spania!

Totuși, șansele „tricolorelor” la semifinale rămân în continuare mici, dar îndeplinirea obiectivului, și anume clasarea în top 10, pare realizabilă.

Citeșteși: Lejer pentru un campion mondial. David Popovici, aur în proba de 100m liber la Otopeni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS