6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi polițiști din Sibiu, dați afară după ce le-a fost furată autospeciala din fața secției

Doi polițiști din Sibiu, dați afară după ce le-a fost furată autospeciala din fața secției

Doi polițiști din Sibiu au fost concediați după ce le-a fost furată autospeciala chiar din fața secției în care lucrau. Cei doi au fost cercetaţi disciplinar, iar ancheta s-a finalizat cu scoaterea lor din sistem, pierzându-și astfel locul de muncă.(sursa:b1tv.ro/)

Incidentul a avut loc pe 20 octombrie 2022, atunci când un tânăr în vârstă de 23 de ani din comuna Roşia, judeţul Sibiu, a fost prins de poliţişti în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice. Tânărul în cauză a fost dus la spital și ulterior adus la secția de poliție, la sediul Biroului Rutier Sibiu, acolo unde a fost audiat. După audieri, acesta a fost lăsat să plece acasă.

Când a ieșit din sediul Poliţiei, acesta nu a plecat cu mâna goală, căci a furat o autospecială, un Duster folosit de agenţii rutieri. După ce s-a plimbat câţiva kilometri, el a ajuns pe un bulevard din Sibiu şi a început să oprească şoferi în trafic şi să le ceară actele, pretinzând că este organ abilitat al legii.

Nu s-a oprit aici, căci şi-a continuat drumul şi a ajuns chiar pe DN 1, în zona Veştem, unde a continuat să tragă pe dreapta şoferi, să le ceară documentele, dar şi şpagă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS