Se vorbeste de ani buni despre o investitie intr-un tomograf la Spitalul Judetean Slatina. Acest aparat este indispensabil pentru transformarea Spitalului Judetean in spital de urgenta de rangul II. Fondurile pentru achizitionarea si montarea acestuia au fost promise in repetate rânduri, numai ca de-abia in urma cu câteva zile Ministerul Sanatatii Publice a aprobat alocarea a 11 miliarde cu aceasta destinatie. Banii vor fi folositi pentru achizitionarea aparatului si amenajarea spatiului in care va functiona tomograful. Desi in trecut s-a vorbit de sume exorbitante pentru amenajarea corespunzatoare a spatiului, managerul Mihai Nita declara ca o firma de specialitate a estimat costurile la aproximativ o jumatate de miliard.
Inca nu s-a stabilit cine va face achizitia, spitalul sau ministerul de resort, insa procedura trebuie demarata rapid, astfel incât tomograful sa ajunga la Slatina inainte de sfârsitul anului. „Banii trebuie sa vina in timp util, cel mai târziu la inceputul lunii noiembrie, altfel nu-i mai putem folosi“, a mai spus Nita.
Tomograful va deveni functional, daca lucrurile decurg dupa asteptari, in primul trimestru al anului viitor. Vor merge la specializare, pentru a putea lucra cu noul aparat, medicii primari radiologi Adrian Stanescu si Dorin Dumitrescu.
In prezent, spitalul are incheiate doua contracte pentru investigatii, cu un spital din Craiova si cu Policlinica Helios din Slatina, cazurile fiind triate de medici si indrumate catre unul dintre tomografele pentru care exista contract.