Te trezesti dimineata intre 7.00 si 8.00. Dai drumul la radio, de unde izbucnesc fie glumele Cârcotasilor, fie cea mai buna muzica din ’80 pâna azi. Asta te binedispune indeajuns incât sa-ti bei cafeaua. Acum iesi din casa imbracat in aceleasi haine ca ieri. In autobuz sau in masina te gândesti ca dupa ce vom intra in Europa va fi mai bine. Muncesti opt ore, poate si mai mult, pentru un salariu insultator. Sau daca ai noroc si esti student te plictisesti la niste cursuri recitate de un conferentiar cu cravata. Manânci la prânz cu pofta, aceiasi cartofi preparati sub diferite forme. Pleci usurat de la serviciu. Ajuns acasa, injuri mirosul de varza ce salasluieste de trei zile lânga apartamentul tau decomandat. Seara, la stiri, mai injuri o data, pe Tariceanu sau pe Iliescu, apoi privesti revansard cum le-o zice Turcescu. Inainte de a adormi faci dragoste cu femeia pe care o iubesti mai mult sau mai putin. Adormi satisfacut. A fost ziua de 5 octombrie. La anul nu vei mai tine minte nimic din ea. Nimic!
In viata fiecaruia dintre noi exista foarte multe astfel de zile mute. Mute pentru ca nu pot sa spuna nimic despre noi, despre durerile si visarile noastre. Intr-un oras din ce in ce mai sarac, cum e astazi Craiova, aceste zile mute raspândesc prin marele lor numar o cenusie nuanta asupra tuturor. Intr-un oras cu peste trei sute de mii de locuitori se intâmpla atât de putine, incât nu poti sa nu te intrebi cum de atât de multi oameni pot trai intr-un loc unde nu se intâmpla nimic. Intr-un oras care este capitala unei provincii, un bloc imens aflat lânga Piata Centrala e in constructie de 16 ani, orchestra concerteaza de doi ani intr-o sala de scoala, in timp ce cladirea Filarmonicii e folosita pentru lipit afise, iar Muzeul de Arta a devenit doar un studio pentru fotografii de nunta. Si iata dilema: sunt treji sau dorm oamenii dintr-un astfel de oras?
De câteva luni, un grup nu prea mare de tineri, adunati sub numele de Asociatia „I.S. Dragulescu“ incearca sa scuture cenusiul de pe hainele noastre. Prin mici experimente vii si nonconformiste. Instrumentul lor de lucru este teatrul. Dar nu teatrul obisnuit. Ci teatrul alternativ, teatrul experimental. Cei mai conservatori ar putea spune ca este doar un soi mai nou de prosteala. Cei mai avangardisti ar putea spune ca este viitorul artei dramaturgice. Ei insisi spun doar ca vor sa aduca o rupere in ritmul uniform al vietilor noastre. Ii intâlnim pe strada, cum a fost in proiectul desfasurat in corturile din fata Teatrului National – „Unde, cine, ce“, ii intâlnim ca actori in cluburi sau, pe stil vechi, in cârciumi. Sunt plini de creativitate, lipsiti de rusine si ne iubesc. Pentru ca tot ce fac ei este „pro bono“. Nu câstiga bani, e drept poate ca isi doresc putina faima, insa ce e mai important e intrebarea pe care o ridica la fileul constiintei noastre: „sunt indeajuns de viu ca sa schimb ceva?“. Sa schimb ceva nu in mersul lumii, ci in viata mea, in viata iubitei mele sau a mamei mele.
Astazi, de la ora 19.00, in club Arcade, acesti tineri se vor juca cu noi intr-un spectacol de teatru alternativ, „Aplauzele le iau mâine“. Catalin Baicus, tânarul actor al Nationalului craiovean, este Ceva-ul acestei reprezentatii. Este un spectacol ce elimina traditionalul zid de intuneric dintre ochii actorului si ochii spectatorului. Un spectacol la care intrarea este libera si pentru trup, si pentru minte. Nimeni nu garanteaza ca va va placea. Insa va garanteaza ca a doua zi va veti trezi intre 7.00 si 8.00, altfel.