Un arbore de sequoia care măsoară nu mai puţin de 45 de metri înălţime şi a cărui vârstă a fost estimată de specialişti la aproximativ 200 de ani creşte în Parcul Național Semenic-Cheile Carașului, informează Observatornews.
Cu toate că mediul său natural este în Munţii Sierra Nevada din Statele Unite, acesta s-a ambiţionat să prindă rădăcini pe pământ românesc.
La nici 50 km de Reşiţa se găseşte un exemplar rar de seqoia, considerat cel mai mare arbore din lume. Oamenii locului l-au numit o „ciudăţenie naturală”, care poate impulsiona turismul în zonă.
Seqoia este un arbore originar din America, care poate depăşi 100 de metri în înălţime şi 30 de metri în circumferinţă.
Specialiștii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva estimează vârsta copacului gigantic la aproximativ 200 de ani, însă istoria sa rămâne un mister.
„Era zonă administrată de o companie cu capital austriaco-francez, Schteg se numea, iar de atunci, se pare că el a vegetat în condiţii naturale“, a declarat Nicolae Ifca, directorul Parcului Național Semenic-Cheile Carașului.
În ţara noastră există câteva exemplare de sequoia, iar două dintre ele se găsesc în Caraș-Severin. Unul este cel din parcul Naţional Semenic-Cheile Carașului, iar al doilea poate fi admirat în parcul central din staţiunea Băile Herculane.
Aceşti arborii-gigant pot ajunge să trăiască şi 5.000 de ani. În România sunt consideraţi monumente ale naturii, protejate de lege.