2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 60.000 de persoane au intrat în România

Peste 60.000 de persoane au intrat în România

Ieri, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 133.910 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 42.900 de mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost 64.445 de persoane, dintre care 7.566 de ucraineni (în creştere cu 10,1% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 15.11.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.839.112 cetăţeni ucraineni.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 43 de fapte ilegale (23 de infracţiuni şi 20 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 10.045 lei;
  • au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 331.200 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 16 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 9 cetăţeni români din diferite motive legale.
    Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS