2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimăria Râmnicului „a prins” Valul Renovării

Primăria Râmnicului „a prins” Valul Renovării

10 blocuri de locuințe, două licee și sediul Municipalității râmnicene au fost admise la finanțare pentru creșterea performanței energetice, iar alte 9 unități școlare și 14 blocuri sunt în evaluare la Ministerul Dezvoltării.

În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – „Valul Renovării”, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Atilla, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice în sediul administrativ al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea”, având valoarea maximă eligibilă de 6.505.206,28 lei.

În cadrul acestui proiect, la imobilul din strada General Praporgescu nr. 14 urmează să se realizeze o serie de lucrări specifice printre care termoizolarea la interior a pereților exteriori, a planșeului peste ultimul nivel și a celui peste subsol, eficientizarea instalațiilor de încălzire, iluminat și ventilare, sau montarea unor panouri solare pentru acoperirea a minim 20% din consumul anual de energie electrică.

Proiecte aprobate

Până în prezent, Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea i-au fost aprobate mai multe cereri de finanțare depuse în cadrul PNRR pe Componenta „Valul Renovării”:

  • Renovarea energetică a Colegiului Energetic;
  • Lucrări de consolidare seismică și renovare energetică la Bloc V1 – str. General Magheru nr. 1;
  • Creșterea performanței energetice în blocurile de locuințe – lot III (Bloc G117 – strada Grigore Procopiu nr. 46, Bloc G3 – strada Grigore Procopiu nr. 39, Bloc A4 – strada Luceafărului nr. 2);
  • Creșterea performanței energetice în blocurile de locuințe – lot I (Bloc 93 – strada Dr. Hacman nr. 18, Bloc 11 – aleea Privighetorii nr. 4, Bloc O1 – strada Remus Bellu nr. 5, Bloc P1 – strada Regina Maria nr. 25, Bloc D2 – Calea lui Traian nr. 147);
  • Creșterea performanței energetice în blocurile de locuințe – lot IV (Bloc R24 – strada Republicii nr. 10);
  • Reabilitarea termică a Liceului Sanitar „Antim Ivireanul”;
  • Creșterea eficienței energetice în imobilul „Dispensar TBC”;

Proiecte în faza de evaluare

Totodată, au fost depuse la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și se află în faza de evaluare proiecte ce vizează creșterea eficienței energetice a unor imobile școlare:

  • Liceul Tehnologic „Ferdinand I”,
  • Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”,
  • Grădinița cu program prelungit „Cozia”,
  • Școala Gimnazială nr. 5,
  • Grădinița cu program prelungit Traian,
  • Grădinița cu program prelungit nr. 14,
  • Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”,
  • Școala Gimnazială Colonie),
  • a unor blocuri de locuințe (Bloc P1 – strada Știrbei Vodă nr. 5, Bloc P2 – strada Maior V. Popescu nr. 1, Bloc 7, Bloc 1- Calea lui Traian nr. 109, Bloc 13 – Calea lui Traian nr. 152, Bloc 80 – strada Dr. Hacman nr. 32, Bloc 101 – strada Mihai Viteazu nr. 69, Bloc A34/2 – strada I.L. Caragiale nr. 4, Bloc S9 – Calea lui Traian nr. 82, Blocul „Henri Coandă”, Bloc G320, Bloc 18 – strada Grigore Procopiu nr. 4, Bloc 135 – strada Matei Basarab nr. 29 și Bloc F3),
  • a unor clădiri proprietate publică (sediul din strada Carol I nr. 19),
  • lucrări de reabilitare și modernizare la Școala Gimnazială nr. 4.

Prin intermediul „Valului Renovării” sunt sprijinite activități sau acțiuni specifice realizării de investiții pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor publice și rezidențiale, rata de finanțare acordată prin PNRR fiind de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS