Doi tineri craioveni, bănuiţi de trei infracţiuni de tâlhărie, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, azi noapte, de polițiștii Secției 4.
Cei doi tineri de 18 și 16 ani sunt bănuiți că, în perioada 14-16 noiembrie, prin amenințarea cu acte de violență, ar fi deposesat de sumele de bani ce le aveau asupra lor, trei minori cu vârstele cuprinse între 13 și 15 ani, toți din municipiul Craiova.
Polițiștii Secției 4 i-au identificați pe cei doi tineri bănuiți de comiterea celor trei infracțiuni, respectiv un tânăr de 18 ani, din comuna Oprișor, județul Mehedinți și un minor de 16 ani, din municipiul Craiova.
Cei doi au fost conduși la audieri, iar în urma probatoriului administrat, polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul acestei zile, persoanele reținute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.