Scandal în curtea Adăpostului canin de la Breasta, unde certurile se ţin lanţ de la o vreme. Cearta a izbucnit între un voluntar care merge zilnic la adăpostul din Breasta să îngrijească câinii aduşi în carantină şi şeful adpostului.
Respectivul voluntar spune că aici se petrec adevărate orori, câinii sunt eutanasiaţi pe capete, sterilizările se fac chiar şi pe cei bolnavi, până şi puii sunt ucişi. La rândul lor reprezentanţii Salubrităţii care administrază Adăpostul de la Breasta susţin că respectivul voluntar se poartă foarte urât cu angajaţii adăpostului, le aduce jigniri şi injurii şi nu are un comportament adecvat în incinta adăpostului.
Miercuri, incidentul a pornit din cauza unui craiovean care a venit să-şi recupereze câinii capturaţi de angajaţii de la ecarisaj şi aduşi în adăpost. Pentru aplanarea certurilor a fost chemată şi poliţia. Cum au decurs lucrurile. Craioveanul şi persoana care face voluntariat le-au cerut angajaţilor de la adăpost să nu folosească crosa pentru aducerea câinilor din ţarc la maşină. Proprietarul s-a enervat şi nu a mai stat pentru îndeplinirea formalităţilor şi-a luat câinele care era cipat şi a plecat. În sprijinul proprietarului câinelui a venit şi persoana care face voluntariat, Cerasela Matei, care le-a spus angajaţilor adăpostului să scaneze câinele şi să vadă că are microcip. Atunci angajaţii adăpostului au chemat poliţia.
De la un schimb de replici şi până la o ceartă în toată regula nu a mai fost decît un pas. Replicile au început să curgă în lanţ, iar poliţia venită la faţa locului a găsit ca singură rezolvare amendarea respectivului voluntar. Femeia spune că face voluntariat de patru ani, duce mâncare animalelor din adăpost, iar pe cele bolnave le duce la veterinar.
Un voluntar recalcitrant
De cealaltă parte reprezentanţii SC Salubritate Craiova SRL au o altă variantă. Ei susţin că respectivul voluntar provoacă mereu discuţii aprinse, jigneşte angajaţii şi le aduce tot felul de injurii.
Acuze grave
Voluntarul, Cerasela Matei, aduce acuze grave angajaţilor Adăpostului de la Breasta. Aceasta spune că de când instanţa a decis suspendarea activităţii adăpostului, aici „se fac numai nenorociri și toate împotriva bietelor animale”. Aceasta mai spune că noul şef din adăpost omoară pe bandă rulantă câinii aduşi aici. „De când a venit Socoteanu se omoară câinii. De 4 ani merg în adăpost și nu au murit câini câţi a eutanasiat el, 600 în 3 luni. Ce este grav, minţeau că s-au adoptat. Nişte minciuni, au omorât pui, au omorât câini pentru care aveam soluţii. Ţin câinii în carantină bolnavi, pe gresie. Dacă unul este bolnav iau toţi boala. Noaptea trecută au sterilizat câini bolnavi. Dacă le spun că nu-şi fac treaba şi habar nu au, înseamnă că îi jignesc? Cîinii ăia dacă nu mergem noi, voluntarii, la ei mor. Am găsit câini morţi sub paleţi, iar ei stau şi toacă seminţe. După ce am postat filmul din carantina, ce i-au făcut băiatului care era pe acel sector! Socoteanu îşi aduce copilaşul în incinta adăpostului.„, mai spune Cerasela Matei.
Activitatea adăpostului sub semnul întrebării
La începutul acestei luni activitatea adăpostului a fost suspendată printr-o decizie a Judecătoriei Craiova. Azi, instanţa de apel va decide dacă adăpostul se închide sau îşi continuă activitatea.