2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUngaria cumpără mai multă sare pentru drumuri de la Salina Praid

Ungaria cumpără mai multă sare pentru drumuri de la Salina Praid

Salina Praid livrează zilnic aproximativ 1.200 de tone de sare pentru drumuri, în România şi Ungaria, solicitările fiind în creştere în acest an din partea firmelor de deszăpezire din ţara vecină care, în mod tradiţional, se aprovizionau cu sare din Ucraina, informeează Agerpres.

Directorul Salinei Praid, Seprodi Zoltan, a declarat că livrările de sare pentru drumuri pentru firmele de deszăpezire din Ungaria au început în luna septembrie, iar luna trecută au început livrările de sare şi în România, pentru Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit sursei citate, solicitările din partea firmelor din Ungaria sunt peste aşteptări în acest an, în contextul în care acestea nu s-au mai putut aproviziona cu sare din Ucraina la fel ca înainte de conflict, dar Salina Praid este pregătită să facă faţă tuturor cererilor.

Livrările se fac atât din stocurile de sare existente, cât şi din producţia zilnică.

Salina Praid dispune de o instalaţie performantă de măcinare şi sortare a sării, în valoare de un milion de euro, care a fost achiziţionată în 2019.

Tot procesul de măcinare, sortare şi preparare a sării se desfăşoară în subteran, în acest fel fiind rezolvată şi o problemă de mediu, întrucât vechea instalaţie de la suprafaţă producea, în timpul funcţionării, foarte mult praf de sare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS