Două asistente medicale de la Spitalul Rovinari au facut live pe tik tok în timpul programului de lucru. În filmare cele două ascultă manele, iar una dintre ele pare că vorbește la un telefon fix.
Asistenta medicală care filmează clipul pare marcată de melodie și încearcă să cânte și ea. Chiar o lovește peste mână pe colega ei, să nu mai vorbească la telefon. Filmarea a fost făcută publică sâmbătă, pe o rețea de socializare. Constantin Podaru, managerul Spitalului din Rovinari, a declarat că filmarea nu este recentă. Cele două asistente medicale au fost sancționate, în urma propunerilor făcute de o Comisie de disciplină din spital. Constantin Podaru nu a precizat în ce a constat sancțiunea, însă le-a pus în vedere angajatelor să își respecte obligațiile pe care le au în fișa postului și să nu mai desfășoare alte activități.