4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisNovak Djokovic rămâne cel mai tare! Sârbul a triumfat la Turneul Campionilor

Novak Djokovic rămâne cel mai tare! Sârbul a triumfat la Turneul Campionilor

Novak Djokovic (Serbia, 8 ATP) a reușit o performanță uriașă, triumfând la Turneul Campionilor pentru a 6-a oară în carieră! Djokovic l-a răpus în finală pe Casper Ruud (Norvegia, 4 ATP), scor 7-5, 6-3, după o finală fără istoric.

Azi, Novak nu i-a dat vreo șansă lui Casper Ruud, un jucător incomod și care se agață de orice șansă. Dar Djokovic a fost în control total, accelerând perfect în momentele decisive, pentru un succes incontestabil, 7-5, 6-3. 

„E o finală și în general astfel de meciuri sunt decise de margini fine. Un break a fost suficient în fiecare set. L-am făcut să alerge, mă bucur că am reușit să fiu foarte agresiv. Totul a mers din plin, sunt foarte fericit că am jucat astfel. Au fost multe emoții, în special la 30-30 în ultimul game. Trebuie să fii concentrat pe toată durata meciului, altfel echilibrul se poate duce în altă direcție. Am simțit presiune, pentru că au fost 7 ani de când nu am mai câștigat acest turneu. E o mare ușurare și abia aștept pauza acum. Am stat ca pe ace tot anul, să văd unde și dacă pot merge, dar am terminat într-o notă bună. Faptul că am așteptat mulți ani să câștig din nou aici face succesul și mai dulce”, a declarat tenismenul care a mai cucerit Turneul Campionilor în anii 2008, 2012, 2013, 2014 și 2015.

În ciuda faptului că nu s-a aflat 100% în plenitudinea forțelor, Novak Djokovic s-a impus la Turneul Campionilor fără să cedeze vreun duel. Asta înseamnă că sârbul încasează cel mai mare premiu din istoria tenisului: 4,74 milioane de dolari.

Citește și: Muntenegru a produs surpriza cu Franța și a luat medalia de bronz la EURO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS