-1.5 C
Craiova
marți, 19 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisTenis de masă / Luiza Popescu, bronz pentru CSM Craiova la CN de tineret

Tenis de masă / Luiza Popescu, bronz pentru CSM Craiova la CN de tineret

Săptămâna trecută, la Bistriţa a avut loc Campionatul Naţional de tineret individual şi Top 16 seniori la tenis de masă. Clubul CSM Craiova a fost reprezentat de două sportive care s-au ridicat la un nivel excelent, Luiza Popescu şi Daniela Bărzoi, iar la final s-a obţinut şi o medalie. Luiza a câştigat bronzul în proba de dublu la CN alături de Denisa Urâtu, după evoluţii din ce în ce mai bune de la meci la meci. Luiza Popescu a concurat la CN şi la Top, în timp ce Daniela Bărzoi a participat doar la Top 16. Ambele sportive sunt pregătite de către Cătălin Georgescu.

La tineret, în proba de simplu, Luiza a câştigat grupa. A jucat cu Farkaş Yvett, de la Tg. Secuiesc (3-0) şi cu Ioana Muraru, de la CSM Arad (3-2). Pe tablou, apoi, a cedat cu scorul de 4-2 în faţa celei care avea să se claseze pe locul trei, Cristina Sîngeorzan (CSM Bistriţa).

În proba de dublu, Luiza a făcut pereche cu o fostă sportivă a clubului CSS Craiova, Denisa Urâtu şi a obţinut medalia de bronz. În optimi au trecut de cuplul Carmina Găman (CSU Craiova)/Teodora Simon (CSM Bistriţa) cu 3-2, iar în sferturi au învins perechea Mădălina Moga/Mara Moca (CSM Mediaş) cu scorul de 3-1. Au urmat semifinalele, unde Luiza şi Denisa au fost eliminate de către favoritele 1, Elena Zaharia/Camelia Mitrofan (CSM Constanţa), cu scorul de 3-1.

Georgescu, mulţumit de evoluţiile sportivelor sale

La Top 16, în grupe, atât Luiza Popescu, cât şi Daniela Bărzoi au ieşit pe locul al doilea în grupe. Luiza a câştigat un meci chiar cu favorita competiţiei, Camelia Mitrofan (4-3) şi a pierdut de la o sportivă din Arad, scor 3-4. Pe tablou, după ce a trecut de grupe, Luiza a pierdut înainte de intrarea în semifinale de la Alina Zaharia (0-4).

Daniela a jucat în grupe cu Elena Zaharia, câştigătoarea competiţiei şi a pierdut cu 4-2, dar a câştigat împotriva Denisei Urâtu (4-1). După grupe, fiind pe locul al doilea, a jucat cu Andreea Clapa (CSM Bistriţa) în faţa căreia a cedat cu 4-0.

„Fetele au fost într-o formă foarte bună ca joc. La Top 16 au participat cele mai bune sportive din ţară. Au participat fete de la cele două centre olimpice de la Constanţa şi Bistriţa, care au valoare, deci nu puteam avea pretenţii foarte mari. Au fost singurele sportive din afara centrelor care au ajuns în primele opt şi chiar s-au descurcat excelent. Sunt bucuros pentru acea medalie de bronz la dublu, dar şi pentru prestaţiile fetelor mele“, a declarat Cătălin Georgescu, antrenorul sportivelor de la CSM.

Citeşte şi: Rămâne cea mai bună! Cristina Neagu face parte din echipa ideală a Europeanului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS