4.2 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn muncitor a murit după ce a căzut de la 30 m înălțime, la Târgu Jiu

Un muncitor a murit după ce a căzut de la 30 m înălțime, la Târgu Jiu

Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată marți la 112 despre faptul că o persoană aflată în timpul serviciului a căzut de la înălțime.

Polițiștii, însoțiți de reprezentanți ai ITM Gorj, s-au deplasat la fața locului, stabilind că un bărbat, de 44 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se afla la serviciu și efectua lucrări de renovare a unei hale industriale situată în localitatea componentă Bârsești, a căzut de la o înălțime de aproximativ 30 de metri.

În urma manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical sosit la fața locului, a fost constatat decesul.

Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei.

Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

ITM Gorj anchetează accidentul mortal de muncă

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au deschis dosar de cercetare a evenimentului mortal produs în data de 22.11.2022, în urma căruia un bărbat, sudor, în timp ce efectua sarcini de serviciu, a căzut de la o înălțime de aproximativ 30 metri si a decedat.

La fața locului s-au prezentat inspectori de muncă din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă în vederea efectuării cercetării inițiale, urmând ca la finalizarea cercetării să fie stabilite împrejurările şi cauzele care au dus la producerea evenimentului, reglementările legale încălcate, răspunderilor şi măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor evenimente similare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS