O femeie în vârstă de 75 de ani a fost accidentată de o maşină, luni, pe o trecere de pietoni din localitatea Nuşfalău, şi a decedat, marţi, la o unitate medicală, informează Agerpres.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj informează marţi, într-un comunicat de presă, că în data de 21 noiembrie, un bărbat, de 28 de ani, din judeţul Arad, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Naţional 1H, în localitatea Nuşfalău, a surprins şi accidentat o femeie, în vârstă de 75 de ani, din localitate, aflată în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni.
„În urma evenimentului, femeia a suferit leziuni şi a fost transportată la o unitate medicală pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate. Din păcate, în această dimineaţă victima accidentului a decedat la o unitate medicală”, se arată în comunicatul menţionat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru a stabili, cu exactitate, cauza şi împrejurările producerii evenimentului rutier.