Actorul sud-coreean O Yeong-su, una dintre vedetele serialului „Squid Game”, a fost pus sub acuzare pentru o agresiune sexuală comisă în 2017, au anunţat vineri procurorii, informează AFP, citată de Agerpres.
Actorul, în vârstă de 78 de ani, devenise în ianuarie primul sud-coreean care a câştigat un Glob de Aur, pentru rolul unui bătrân cu un aspect vulnerabil în thriller-ul distopic de succes al platformei de streaming Netflix.
Potrivit presei, procuratura sud-coreeană l-a acuzat oficial joi de atingerea unei femei pe corp într-o manieră nepotrivită, în 2017.
Actorul a fost lăsat în libertate.
Informaţia „nu este incorectă din punct de vedere faptic”, a declarat pentru AFP un responsabil al procuraturii din districtul Suwon, aflat la periferia sudică a Seulului, fără a oferi alte detalii.
Potrivit mass-media sud-coreene, Ministerul Culturii a decis să oprească o campanie publicitară în care apărea O Yeong-su.
„Squid Game” a fost văzut de zeci de milioane de persoane de la lansarea sa în 2021 şi rămâne unul dintre cele mai populare seriale de pe Netflix.