Casa Albă a îmbrăcat haine de sărbătoare. „Pe măsură ce țara noastră se adună de sărbători, tradițiile pot varia, dar valorile noastre comune americane – o credință în posibilități, optimism și unitate – persistă sezon după sezon”, au scris președintele și prima doamnă într-o scrisoare de bun venit la începutul Ghidului comemorativ al vizitatorilor sărbătorilor de la Casa Albă din 2022.
„Aceste cuvinte sunt temelia țării noastre extraordinare și Sufletul Națiunii noastre. De sărbători, americanii se unesc în fiecare an în familie și credință. Suntem mai puternici în comunitate decât suntem separati. Fiecare cameră și element de design din decorul Casei Albe reprezintă ceea ce ne aduce împreună în timpul sărbătorilor și pe tot parcursul anului“, spune cuplul prezidențial.
Așa cum cere tradiția, decorațiunile de Crăciun au fost mai întâi avizate de prima Doamnă a Statelor Unite și inaugurate în prezența membrilor Gărzii Naționale.
Acest peisaj de basm a fost realizat cu migală de peste 150 de voluntari în mai puțin de o săptămână. Ei au împodobit 77 de brazi cu mii de globuri și ghirlande luminoase.
Pe fiecare șemineu sunt reprezentate scene din cele patru parcuri naționale, între care Marele Canion și Yellowstone. Apar și două figurine importante pentru soții Biden – o replică a câinelui mult iubit, Commander, și o alta reprezentând-o pe Willow, pisica prezidențială.
Jill Biden spune că s-a inspirat din documentele fondatoare ale Statelor Unite pentru a decora reședința prezidențială de sărbători, potrivit www.whitehouse.gov.