O ambulanță a Crucii Roșii a fost zdrobită, luni dimineață, de un TIR care s-a răsturnat pe banda opusă. Au murit pe loc șoferul salvării, de 28 de ani, dar și un pacient de 81 de ani. Potrivit publicației Ancona Today, la volanul camionului se afla un tânăr român de 29 de ani, care a scăpat nevătămat.
Ambulanțierul ducea acasă, la Senigallia, bătrânul care făcuse un control medical la Spitalul regional Torrette. În curba de pe rampa care duce pe autostrada Ancona Nord, un camion condus de român s-a răsturnat peste ei și i-a ucis pe loc.
Primul care a ajuns la fața locului a fost un alt șofer de camion, care a dat imediat alarma. Câteva minute mai târziu au sosit ambulanțele și poliția.
Pentru oamenii din ambulanță nu s-a mai putut face nimic.
Șoferul român de TIR a scăpat nevătămat, însă tragedia l-a șocat.
În accident a fost implicat și un BMW, la volanul căruia s-a aflat un italian de 60 de ani. Din fericire, nici el nu a suferit răni grave.
Din analizele efectuate șoferilor, niciunul nu a ieșit pozitiv la alcool și droguri.
În ceea ce privește dinamica, nimic nu este exclus: de la viteza excesivă a camionului, la supraîncărcarea mărfurilor transportate (baloți de fân) sau o defecțiune a autotrenului.
Nenorocirea s-a produs puțin după ora 10.30, în apropiere de Chiaravalle, iar operațiunile de recuperare a victimelor au continuat ore întregi.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz și românului este acuzat de dublă ucidere rutieră.