2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinChristine McVie, cântăreața și compozitoarea trupei Fleetwood Mac, a murit

Christine McVie, cântăreața și compozitoarea trupei Fleetwood Mac, a murit

Christine McVie, care a cântat cu formaţia Fleetwood Mac şi a scris unele dintre cele mai faimoase cântece ale lor, a murit la vârsta de 79 de ani, a anunţat familia ei.

Cântăreaţa şi compozitoarea britanică a semnat unele dintre cele mai importante melodii ale formaţiei precum „Little Lies”, „Everywhere”, „Don’t Stop”, „Say You Love Me” şi „Songbird”.

Ea a murit la un spital, având alături familia, se arată într-un comunicat.

McVie a părăsit Fleetwood Mac după 28 de ani, în 1998, dar a revenit în formaţieîn 2014.

https://www.facebook.com/ChristineMcVieOfficial/posts/676245287202576

„Ne-am dori ca toată lumea să o păstreze pe Christine în inimi şi să-şi amintească viaţa unei fiinţe incredibile şi a unui muzician venerat care a fost iubit universal”, este mesajul familiei artistei, potrivit CNN.

McVie a lansat trei albume solo. Discul ei din 1984, „Christine McVie”, a fost singurul care a ajuns în topurile americane, pe locul 26.

Inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 1998, Fleetwood Mac este una dintre cele cele mai de succes formaţii din ultimii 50 de ani, cu albumul „Rumors” din 1977 câştigător Grammy, vândut în 45 de milioane de copii în toată lumea, pe locul doi fiind „Tango in the Night” (1987), cu 15 milioane vândute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS