Un adolescent de 16 ani a murit iar alţi doi, cu vârste de 13 și 14 ani, sunt grav răniţi după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un cap de pod în Băbeni, județul Vâlcea.
Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, un minor în timp ce conducea un autoturism în care se mai aflau alți 2 pasageri, pe DN 64, în localitatea Băbeni, ar fi pierdut controlul volanului, intrând într-un cap de pod și ulterior ricoșând într-un stâlp.
În urma impactului a rezultat decesul unuia dintre minorii aflați în autoturism, cât și rănirea celorlalți 2, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La fața locului, s-au deplasat: o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și două echipaje SAJ. După efectuarea manevrelor de descarcerare, doi tineri răniții, în vârstă de 14 și 13 ani au fost transportați de echipajele SAJ la UPU Vâlcea. Pentru persoana de 16 ani s-au efectuat manevre de resuscitare, din păcate fără niciun rezultat, fiind declarat decesul de către medicul de la SAJ
Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.