1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMii de copii instituționalizați au nevoie de psihoterapie în lupta cu traumele

Mii de copii instituționalizați au nevoie de psihoterapie în lupta cu traumele

-

Ajungem MARI, cel mai mare program educațional în sprijinul copiilor din sistemul de protecție din România, dă startul campaniei „Suflet fragil, caut o inimă mare!”, pentru a atrage atenția asupra nevoilor emoționale ale acestora și necesității psihoterapiei pe termen lung.

Copiii din centrele de plasament trăiesc un Crăciun de singurătate, an de an. Niciun camion plin cu dulciuri și jucării nu le poate aduce familia înapoi. Dar există un cadou ce le poate vindeca sufletul rănit – psihoterapia. Ajungem MARI dorește să le aducă acestor copii un strop de speranță și să vindece, cu ajutorul terapiei, traumele provocate de abandon, abuz, separarea timpurie de familie. Traumele acestea au provocat răni adânci în sufletele lor, despre care se vorbește mult prea puțin, pentru că (aparent) nu se văd. Totuși, acestea pot lua forme „vizibile” serioase: delincvență, abandon școlar, imposibilitatea de a se integra în comunitate.

Oricine vrea să sprijine programul de psihoterapie pentru copiii din centrele de plasament derulat de Ajungem MARI o poate face donând 4 euro pe lună printr-un un SMS la numărul 8864 cu textul „IUBIRE”. Sau poate alege o altă formă de donație disponibilă pe site-ul www.ajungemmari.ro (transfer bancar, redirecționare 20% din impozitul pe venit/profit etc.).

Psihoterapia poate salva mii de vieți!

În România, subiectul psihoterapiei este încă unul foarte delicat. Emoţiile în sine reprezintă un subiect sensibil, iar când vine vorba de copiii din centrele de plasament, lucrurile sunt şi mai complicate.

În prezent, 70 de copii și tineri instituționalizați beneficiază de ședințe săptămânale de terapie prin programul derulat de Ajungem MARI. Până acum, asociația a ajutat 287 copii și tineri să beneficieze săptămânal de psihoterapie. Unii dintre aceștia au beneficiat de terapie un an sau chiar doi.

45.000 de copii în sistemul de protecție din România

Centrele de plasament din București și din țară sunt pline însă de copii și tineri care au nevoie să li se oblojească rănile emoționale. Copiii instituționalizați reprezintă una dintre categoriile cu risc crescut de a dezvolta tulburări de sănătate mintală, potrivit „Strategiei naționale pentru sănătatea mintală a copilului și adolescentului 2016-2020”;

Sunt 45.000 de copii în sistemul de protecție din țară. Aproximativ 9.000 intră în sistem anual, ca urmare a abandonului sau tragediilor care le lovesc familiile. Cei mai mulţi au suferit traume emoţionale care le afectează puternic viața. Foarte puțini dintre aceștia ajung la consiliere psihologică și psihoterapie, iar majoritatea intervențiilor sunt realizate în situații de criză (delincvență, abandon școlar etc.), nu ca prevenție.

Costul mediul al unei ședințe de psihoterapie este 120 lei* (*discounturi obținute de Ajungem MARI). Pentru a susține psihoterapia unui copil timp de o lună, avem nevoie de 480 lei.

Cum puteți dona pentru programul de psihoterapie al Ajungem MARI

Trimite un SMS la numărul 8864 cu textul „IUBIRE” și donează 4 euro pe lună.Campania de donații recurente lunare prin SMS se desfășoară în perioada 30 noiembrie 2022 – 29 noiembrie 2023.

Valoarea Donaţiei este de 4 Euro/lună. Suma alocată cauzei este de 4 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Dezabonarea se poate face oricând prin trimiterea mesajului „STOP IUBIRE” la numărul 8864. Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile şi Vodafone Romania.

Există și alte opțiuni de donații. Detalii pe site-ul www.ajungemmari.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS