4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjZeci de copii se prezintă zilnic la Spitalul Județean cu infecții respiratorii

Zeci de copii se prezintă zilnic la Spitalul Județean cu infecții respiratorii

Zeci de copii se prezintă în fiecare zi la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu cu infecții respiratorii. În fiecare zi sunt între 40 și chiar și 60 de copii care sunt tratați de medicii specialiști.

O parte a micuților sunt depistați cu afecțiuni mai grave. Prin urmare, se ajunge și la internarea în Secția Pediatrie a unității medicale. Astfel, în ultimele 10 zile, la Secția Pediatrie au fost internați 60 de copii. Dintre aceștia, 27 au avut ca diagnostic principal boala pulmonară interstițială, majoritatea având ca diagnostic secundar insuficiența respiratorie acută.

„Am mai avut 5 cazuri de bronșiolită acută cu diagnostic secundar insuficiență respiratorie, 9 cazuri de rino-faringită sau guturai comun, dar și copii cu laringită acută, diaree infecțioasă, amigdalită acută. În data de 6 decembrie am avut internați 26 de copii, pe 7 decembrie 16 copii”, a declarat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Recomandările cadrelor medicale

Medicii le recomandă părinților ca la primele semne de boală sau când observă schimbări în starea de sănătate a copilului, să meargă la medicul de familie sau la medicul pediatru din Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, pentru a evita complicațiile care pot să apară.

De asemenea, în această perioadă, în care virozele respiratorii și alte afecțiuni ale căilor respiratorii sunt frecvente, trebuie să evite locurile aglomerate, să ofere copiilor o alimentație bogată în fructe, legume, nutrienți, să fie atenți la igiena mâinilor (igiena este foarte importantă: spălatul pe mâini îndepărtează germenii și previne infectarea) și să evite contactul cu adulți sau copii bolnavi (se evită contactul cu alți copii cu infecții ale tractului respirator superior sau dignosticați cu bronșiolită).

Dacă un copil este bolnav, el trebuie izolat de ceilalți copii și ținut acasă pe perioada de manifestare a bolii (cel puțin până trece tusea). Bronșita și bronșiolita sunt infecții ale plămânilor. Bronșita poate afecta persoane de orice vârstă, dar se manifestă cel mai des la copii, pe când bronșiolita afectează copiii cu vârsta de până la 2 ani (sugari și copii mici) și are o cale de transmitere foarte asemănătoare cu gripa. Pneumonia este una din cele mai frecvent diagnosticate afecțiuni, împreună cu infecțiile respiratorii superioare reprezentând peste jumătate din totalitatea afecțiunilor de natură infecțioasă diagnosticate la copil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS