2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportLegio XIII Craiova şi Gladiator Gym şi-au dat mâna într-un scop nobil (VIDEO)

Legio XIII Craiova şi Gladiator Gym şi-au dat mâna într-un scop nobil (VIDEO)

-

Campionii trag la campioni. Altfel spus, reprezentanţii clubului Legio XIII Craiova, practicanţi de Jiu Jitsu Brazilian şi MMA, au mers în vizită de lucru la prietenii culturişti de la Gladiator Gym Craiova. Acţiunea poate fi pusă pe seama unui schimb de experienţă, dar acesta a fost însoţit de un gând nobil, acela de a strânge bani în vederea unei donaţii pentru copiii cu probleme. Succesul a fost garantat. Maestrul Costel Torcea şi antrenorii săi au remarcat că oaspeţii erau familiarizaţi cu aparatele din sală. La rândul său, sensei Cătălin Ciobanu s-a bucurat că a găsit sportivi darnici şi în sala din Valea Roşie, astfel că donaţia va fi una importantă.

„Scopul nostru este să ajutăm copiii care au probleme“

Sensei Cătălin Ciobanu, preşedintele clublui Legio XIII Craiova, s-a arătat încântat de interacţiunea cu sala Gladiator Gym.

„Am organizat un eveniment caritabil în cadrul sălii noastre şi a clubului nostru. Apoi, când maestrul Torcea a auzit, a fost încântat şi ne-a invitat şi în sala Gladiator Gym. Am venit cu cursanţii noştri pentru un schimb de experienţă, dar şi să continuăm acţiunea noastră şi în această sală din Valea Roşie. Sportul nostru presupune o condiţie fizică foarte bună, ca să poţi să-l duci la nivel de performanţă şi nu este deloc o idee rea să facem o colaborare cu maestrul Torcea, care are o experienţă vastă“, a spus acesta.

„Noi am mai făcut acţiuni caritabile înainte de pandemia cu COVID-19, când a trebuit să ne oprim. Acum le-am reluat şi spre bucuria noastră de data aceasta parcă a prins mult mai bine. S-a strâns o sumă mult mai mare. Am fost surprinşi de acest lucru. Scopul nostru este să ajutăm copiii care au probleme, din centrele de plasament sau cu probleme medicale. Ne dorim ca aceste fonduri să meargă către cineva care chiar are nevoie de ajutor. O facem în preajma sărbătorilor, pentru că vrem să dăm puţină bucurie într-o perioadă dificilă“, a completat sensei Ciobanu.

Sportivii, încântaţi

La rândul lor, practicanţii de jiu jitsu de la Legio XIII Craiova s-au arătat încântaţi de acţiunea de la Gladiator Gym şi au recunoscut că în trecut au cochetat şi cu culturismul, respectiv fitnessul.

„Nu este mai greu în sala de forţă. Eu am mai cochetat cu fitnessul, sunt familiarizată cât de cât. Dar este, într-adevăr, puţin diferit faţă de ce facem noi. Am vrea să vină şi cei de la Gladiator la noi în sală, ca să le arătăm ce facem şi să vadă că nu este atât de dificil. Cine ştie, poate combină puţin sporturile. În fiecare an am făcut această acţiune şi cu fiecare an am văzut că se strâng mai mulţi bani şi astfel putem să ajutăm mai multe persoane“, a spus Cristiana Vâlcea, deţinătoare de centură albastră şi antrenoaarea grupei de fete la jiu jitsu brazilian.

„E mai uşor cu jiu Jitsu, bineînţeles. Este o interacţiune frumoasă, ne-am bucurat mult de prezenţa maestrului Costel Torcea şi sperăm ca şi pe viitor să mai avem asemenea acţiuni, astfel încât să ne cunoaştem şi mai bine. În tinereţe am avut şi eu o pasiune pentru culturism, printre altele. Referitor la colectă, am vrut ca din ce ne-a dat Dumnezeu să dăm şi noi mai departe celor au probleme. Este o acţiune deschisă, care se desfăşoară pe parcursul acestei săptămâni. A ieşit mult mai bine decât anul trecut, iar în viitorul an sperăm să fie şi mai bine, să progresăm“, a comentat Marius Cătălin Gruia, deţinător de centură albastra şi campion naţional în 2022.

Cristi Firică: „Am avut un feedback foarte bun“

Din partea clubului de culturism Gladiator Gym a vorbit Cristi Firică, unul dintre antrenorii loturilor României. Şi acesta a primit acţiunea cu braţele deschise şi s-a bucurat pentru succesul avut.

„Sunt sportivi noi, dar şi activităţi noi în sala noastră. Pe lângă fitness, culturism avem şi o strângere de fonduri şi o să vedem pentru cine în curând. Am gândit şi organizat această acţiune împreună cu sensei Cătălin Ciobanu şi cursanţii săi. Este o colectă în bani şi mă bucur că văd sala plină. Am avut un feedback foarte bun. Au venit colegi de-ai noştri imediat după serviciu sau chiar din timpul serviciului ca să doneze ceva. Cât despre oaspeţii nostri, sunt convins că în cadrul antrenamentelor lor specifice de jiu jitsu au alocat timp şi petru dezvoltarea forţei, a mobilităţii. În calitatea mea de antrenor al lotului naţional, mâna dreaptă a maestrului Costel Torcea, selecţionerul loturilor naţionale ale României, am tras cu coada ochiului şi pot spune că sunt sportivi / sportive care ar putea să ia parte şi la antrenamentele noastre“, a afirmat Cristi Firică.

Citeşte şi: CM 2022 Qatar | Portugalia s-a respectat şi în sferturi a „urcat“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS