7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Acțiune Blitz în Băbeni

Vâlcea: Acțiune Blitz în Băbeni

Polițiștii rutieri din Băbeni au organizat, în cursul zilei de ieri, în intervalul orar 18.00 – 21.00, o acțiune de tip Blitz, în localitate, cât și în localitățile arondate.

În cadrul activităților au fost legitimate 82 de persoane, controlate 75 de autovehicule, s-au efectuat 47 de testări de alcool și o testare de droguri.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.250 de lei.

Dintre care, 3 pentru consumul de băuturi alcoolice la volan, 5 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 2 pentru utitlizarea telefonului mobil la volan, iar 8 pentru alte nereguli.

Polițiști au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice, 3 permise de conducere, toate pentru consumul de băuturi alcoolice la volan și au retras 2 certificate de înmatriculare.

Totodataă, au întocmit și un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat., după ce un bărbat de 54 a fost depistat conducând un tractor, pe DJ 677 A, în comuna Sirineasa, județul Vâlcea, care tracta o remorcă neînmatriculată/neînregistrată.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că nu deținea polița R.C.A. valabilă, iar I.T.P.-ul era expirat.

De asemenea, în cursul zilei de astăzi, în intervalul orar 11.00-13.00, au fost desfășurate activități preventiv-educative la Școala Generală din orașul Băbeni pentru prevenirea producerii evenimentelor rutiere negative.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS