2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentJurnalistul american Grant Wahl a murit la Cupa Mondială din Qatar

Jurnalistul american Grant Wahl a murit la Cupa Mondială din Qatar

Renumitul jurnalist american Grant Wahl a murit după ce s-a prăbuşit în zona rezervată presei, în timp ce transmitea de la meciul de vineri Argentina – Olanda, a declarat un martor pentru CNN.

Circumstanțele în jurul morții sale nu sunt clare.

„Întreaga familie a fotbalului american are inima frântă la aflarea veștii morții lui Grant Wahl”, a declarat US Soccer pe contul său oficial de Twitter. „Grant a făcut din fotbal munca vieții sale și suntem devastați că el și scrisul lui genial nu vor mai fi alături de noi.”

US Soccer a lăudat pasiunea lui Wahl și „credința în puterea jocului de fotbal de a promova drepturile omului” și a transmis condoleanțe soției lui Wahl, Celine Gounder, și familiei sale. Gounder a postat la declarația US Soccer pe Twitter. „Sunt atât de recunoscătoare pentru sprijinul acordat de lumea fotbalului soțului meu Grant Wahl și tuturor prietenilor care mi-au adresat mesaje în această seară. Sunt complet șocată”, a scris Gounder, fost colaborator CNN care a făcut parte din consiliul consultativ de tranziție Covid-19, condus de Biden-Harris.

Wahl nu se simțea bine de câteva zile

Wahl a acoperit domeniul fotbal mai bine de două decenii, inclusiv 11 Cupe Mondiale, și a fost autorul mai multor cărți despre acest sport, potrivit site-ului său. Tocmai și-a sărbătorit ziua de naștere la începutul acestei săptămâni cu „un grup grozav de prieteni din presă la Cupa Mondială”, potrivit unei postări pe contul său oficial de Twitter, la care a adăugat: „ Sunt foarte recunoscător pentru toată lumea”.

Într-un episod din podcastul Futbol cu ​​Grant Wahl, publicat cu doar câteva zile înainte de moartea sa, pe 6 decembrie, acesta se plânsese că se simţea rău. „A devenit destul de rău în ceea ce priveşte durerea în piept, senzaţia de apăsare, presiunea”, a afirmat el spunând că a cerut ajutor la clinica medicală de la centrul media al Cupei Mondiale, crezând că are bronşită.

I s-au dat sirop de tuse şi ibuprofen şi s-a simţit mai bine la scurt timp după aceea, a spus el.

Moartea lui Wahl a provocat o undă de șoc în comunitatea de fotbal și jurnalism sportiv, mulți împărtășind mesaje emoționante pe rețelele de socializare.





ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS