Europarlamentara Eva Kaili, reținută vineri într-un dosar de corupție, a fost demisă sâmbătă din funcția de vicepreședinte al Parlamentului European de către președintele Roberta Metsola, relatează AFP, citată de Hotnews.
„În lumina investigațiilor judiciare aflate în desfășurare de către autoritățile belgiene, președintele Metsola a decis să suspende cu efect imediat toate atribuțiile și sarcinile care i-au fost delegate Evei Kaili în calitatea ei de vicepreședinte al Parlamentului European”, a anunțat seara un purtător de cuvânt al Robertei Metsola.
Cinci persoane au fost reținute vineri, la Bruxelles, după cel puțin 16 percheziții în cadrul unei anchete privind suspiciunile că „o țară din Golf că influențează deciziile economice și politice ale Parlamentului European, prin plata unor sume substanțiale de bani sau prin oferirea de cadouri semnificative”.
Dosarul a căpătat o dimensiune suplimentară atunci când a fost confirmată identitatea celei de-a cincea persoane reținute vineri seara, respectiv europarlamentului grec, Eva Kaili – o fostă prezentatoare TV în vârstă de 44 de ani, care deținea până sâmbătă și titlul de vicepreședinte al Parlamentului European.
Eva Kaili a fost deja exclusă din partidul său grec, Pasok, și suspendată din grupul Socialiștilor și Democraților din Parlament. Mai mult, ea se confruntă cu presiuni să renunțe la locul său din parlament.
PASOK a cerut sâmbătă ca Eva Kaili să renunțe la locul ei în Parlamentul European, dar, până sâmbătă târziu, ea a refuzat să facă acest lucru. Ziarul belgian L’Echo a citat un parlamentar grec anonim care a spus că „știe că asta ar însemna ridicarea imunității parlamentare”, potrivit Ekathimerini.
Pungi cu bani au fost găsite acasă la Kaili
Sâmbătă, audierile a cinci suspecți au continuat la Bruxelles, potrivit unui purtător de cuvânt al parchetului federal.
O eventuală plasare în arest preventiv de către judecătorul de instrucție trebuie să fie decisă în termen de 48 de ore de la reținere, adică cel târziu duminică.
Ancheta judecătorului belgian Michel Claise vizează fapte de „corupție” și „spălare de bani” într-un grup organizat, potrivit procuraturii.
Sâmbătă, ziarul belgian L’Echo a susținut că „mai multe pungi pline cu bancnote” au fost descoperite la locuința lui Eva Kaili din Bruxelles, pe care poliția a percheziționat-o după ce l-a surprins pe tatăl acesteia în posesia unei sume mari de numerar într-o „o valiză”.
Potrivit informațiilor confirmate AFP, cel puțin trei suspecți reținuți vineri sunt italieni sau de origine italiană: fostul europarlamentar socialist Pier-Antonio Panzeri, secretarul general al Confederației Internaționale a Sindicatelor (CSI), Luca Visentini, precum și Francesco Giorgi, asistent parlamentar din grupul S&D, partener al doamnei Kaili.
În cursul operațiunii, poliția a confiscat „aproximativ 600.000 de euro în numerar”, precum și „echipamente informatice și telefoane mobile”, al căror conținut va fi analizat.
Cadourile sau beneficiile oferite ar putea fi legate de dorința Qatarului de a-și îmbunătăți reputația, fiind aspru criticată în ceea ce privește drepturile omului și tratamentul lucrătorilor străini.