6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat urmărit de poliţie după ce escrocase un bătrân a făcut accident şi a murit

Un bărbat urmărit de poliţie după ce escrocase un bătrân a făcut accident şi a murit

Un bătrân a sesizat poliția după ce și-a dat seama că a fost victima metodei „Accidentul”. Omul abia plătise 10.100 de lei unui bărbat care se dăduse drept medic și care îi spusese că fiul lui avusese un accident rutier și era în stare gravă. Polițiștii l-au identificat în trafic pe bărbat și l-au urmărit o bucată de drum, până când șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat, potrivit unui comunicat al IPJ Bistriţa-Năsăud, citat de Agerpres.

Cu polițiștii pe urmele lui, bărbatul a încercat să scape și a apăsat pedala de accelerație. În localitatea Sânmihaiu de Câmpie a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina. În urma impactului bărbatul a fost proiectat în afara autoturismului și din cauza rănilor a murit.

Potrivit polițiștilor, în autoturismul urmărit se aflau doi bărbați mascați.

„La data de 10 decembrie a.c., poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Lechinţa, aflaţi în serviciul de patrulare, au observat un autoturism care se deplasa pe raza localităţii Sânmihaiu de Câmpie, în care aveau informaţii că se află o persoană bănuită de comiterea unei înşelăciuni prin metoda ‘Accidentul’.

În seara de 9 decembrie a.c., un bărbat de 80 de ani, din Sânmihaiu de Câmpie, a înmânat suma de 10.100 de lei unui bărbat care iniţial l-ar fi contactat telefonic, s-ar fi recomandat a fi personal medical, spunându-i că fiul lui a fost implicat într-un accident rutier.

Poliţiştii au efectuat semnalele de oprire autoturismului în cauză, în care au fost observaţi conducătorul auto şi un pasager, ambii mascaţi, însă şoferul nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea.

La un moment dat, în intersecţia Drumului Judeţean 151 cu Drumul Judeţean 154D, autoturismul s-a răsturnat pe un câmp. La faţa locului, a fost identificată, în afara autoturismului, o singură persoană, respectiv un bărbat, de 33 de ani, din Vicovu de Sus, judeţul Suceava, care din nefericire era decedat”, au comunicat reprezentanţii IPJ Bistriţa-Năsăud.

În autoturism a fost descoperit un plic în care se afla suma de 10.100 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS