Comuna Ghindeni este pe punctul de a beneficia de cea dintâia investiție majoră pe raza sa: o fabrică de biogaz care va conduce la crearea mai multor locuri de muncă și va aduce și bani la bugetul local.
Primarul Florentin Rădulescu a declarat că fabrica este un pas important pentru comunitate.
„Această investiție va crea 100 de locuri de muncă pe raza comunei Ghindeni și ne va aduce și venituri noi, în condițiile în care noi nu încasăm venituri din nicio astfel de taxă pe raza comunei”, a menționat acesta.
Canalizare în toată comuna
Până la construirea noii fabrici, prioritatea administrației din Ghindeni o reprezintă introducerea rețelei de canalizare. Proiectul este aprobat, iar autoritățile sunt în așteptarea ultimului aviz: „Mai avem un aviz ca să primim banii pentru acest proiect, suma pentru această investiție importantă se ridică la
16.300.000 lei. Este vorba despre 20 de kilometri de canal, care vor acoperi întreaga comună. Așadar, în curând, tot Ghindeniul va avea rețea de canalizare”, a spus Florentin Rădulescu.
Cămin cultural făcut de la zero
În viitorul apropiat, un alt proiect important va contribui la dezvoltarea comunei. Administrația locală a reușit să obțină bani de la Compania Națională de Investiții pentru construirea unui cămin cultural modern, care va putea fi utilizat în scopuri variate, în beneficiul comunității. „Vorbim despre un cămin cultural făcut de la temelie, care va fi construit și amenajat la cele mai înalte standarde”, a precizat primarul.
Bază sportivă nouă
Atât căminul cultural, cât și un proiect pentru construirea unei baze sportive moderne au trecut în faza de sinteză, iar administrația așteaptă semnarea contractului de finanțare: „Am trecut de faza de sinteză, următoarea etapă este să semnăm contractul, pentru ca apoi să ne apucăm de lucrări. Baza sportivă va fi una modernă, cu teren multisport, cu tribune, cu vestiare, instalație de nocturnă și va fi amenajat în fostul actualei baze”, a explicat primarul din Ghindeni.
Acesta spune că, în ciuda provocărilor din această perioadă dificilă pentru toți, autoritățile își propun să acceseze fonduri pentru noi proiecte.
Urare la final de an
„A fost un an greu pentru toți, dar sperăm ca 2023 să fie mai blând și lucrurile să se mai așeze pe plan național, cât și la nivel mondial, să avem parte de mai mult echilibru și să ne putem ocupa în liniște de proiectele noastre. Le urez Sărbători fericite tuturor locuitorilor din comuna Ghindeni și tuturor doljenilor! Să avem un An Nou mai bun, mai fericit și mai bogat!”, a transmis Florentin Rădulescu.